Un bărbat de 32 de ani a fost reținut după ce ar fi agresat sexual doi băieți, pe care i-a cunoscut în mediul online. Polițiștii vor cere arestarea preventivă a suspectului, pe care l-au identificat la câteva zile după ce mama unuia dintre copii a depus plângere la Secția 12 Poliție.
Individul de 32 de ani este acuzat de agresarea sexuală a doi minori de 13 ani, se arată într-un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
„Cercetările au fost declanşate în seara de 10 iunie, în jurul orei 21,30, când la sediul subunităţii s-a prezentat o persoană care a reclamat faptul că fiul ei şi un prieten al acestuia au fost agresaţi de către un bărbat cu care au interacţionat în mediul online într-o reţea de socializare, ulterior minorii cunoscându-se cu acesta, bărbatul prezentându-se sub o poreclă. În urma activităţilor informativ-operative, acesta a fost identificat şi ulterior a fost depistat şi condus la audieri", au transmis polițiștii.
Bărbatul a fost reținut urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.