„Pentru prima oară munca noastră se vede şi în afara activităţilor! Larisa Drăgan, voluntară a Crucii Roşii Sălaj a reuşit ieri, ca printr-un miracol, să salveze viaţa unui bărbat căruia i s-a făcut rău, efectuându-i manevrele de resuscitare ce se impuneau. Îţi mulţumim, Larisa, pentru spiritul civic de care ai dat dovadă şi în timpul liber, nu numai în activităţile noastre”, se arată într-o postare făcută marţi, pe pagina de Facebook a Crucii Roşii Sălaj.

Directorul Crucii Roşii Sălaj, Lorena Filip, a declarat pentru Agerpres că Larisa Drăgan este studentă la Cluj Napoca, fiind componentă, voluntară, a unui „detaşament de dezastre”, instruit pentru a interveni în situaţii de criză. “Eram la farmacie să iau medicamente pentru bunica şi, pe când să plec, am văzut că a căzut un domn pe jos. În jurul lui s-au adunat multe persoane, care încercau să-l întoarcă pe o parte şi pe alta, şi apoi am mers eu să văd ce are. Am observat că nu avea puls şi nu respira, aşa că am început să efectuez manevrele de resuscitare până la sosirea Ambulanţei”, susţine Larisa Drăgan.


Citește și

O româncă numită ministrul Sportului în Franța. Fosta înotătoare Roxana Mărăcineanu a fost numită de Macron în guvernul francez

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs explozia de la nunta din Dolj. Prietenul mirilor, lovit de un proiectil, e în stare gravă: "A fost pur şi simplu o grenadă!"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs explozia de la nunta din Dolj. Prietenul mirilor, lovit de un proiectil, e în stare gravă: "A fost pur şi simplu o grenadă!"
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
HOROSCOP
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Știrileprotv.ro
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
Telekomsport
Crimă înfiorătoare. Frumoasa din reclame TV, găsită pe marginea drumului împuşcată de 18 ori. Criminalul, un şofer de TIR
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%
PUBLICITATE
(Publicitate) BestSecret - Super-oferte la haine și accesorii. Reduceri de până la 80%