Baremul pentru examenul la Matematică de la Evaluarea Națională 2019. Cum sunt corectate și punctate subiectele

Comentează
Baremul pentru subiectul de Matematică de la Evaluarea Națională 2019

Ministerul Educației a publicat, joi, baremul de evaluare pentru subiectele de Matematică pe care elevii au trebuit să le rezolve la Evaluarea Națională 2019. Proba scrisă la Matematică a fost susținută joi de aproape 150.000 de elevi de clasa a VIII-a.

Iată baremul de corectare pentru subiectele de la proba de Matematică

A fost o zi cu emoții pentru absolvenții de gimnaziu care au susținut a doua probă scrisă, cea de Matematică din cadrul Evaluării Naționale.

Elevii au avut la dispoziție două ore pentru a revolta subiectele de la Matematică. Potrivit profesorilor, exercițiile pe care au trebuit să le rezolve absolvenții de clasa VIII-a au fost accesibile.

Probleme de geometrie de la subiectul al III-lea le-ar fi putut pune unele dificultăți deoarece necesitau mai multă atenție la calcule, este de părere Costel Chiteş, lector dr. la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei „D. Cantemir” şi profesor la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, care a fost invitat în studioul Libertatea pentru arăta care este rezolvarea subiectelor la proba de matematică.

Având în vedere modul în care au fost concepute subiectele, procesorul consideră că un elev sârguincios poate obține peste nota 9.

Vineri, 21 iunie, are loc proba scrisă la limba și literatura maternă.

Evaluarea Națională 2019 – Matematică. Ce trebuie să ştie elevii despre subiecte

Potrivit metodologiei, subiectele la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2019 la MATEMATICĂ, pentru clasa a 8-a se elaborează în cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, ţinând seama de următoarele cerinţe: a)să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele pentru Evaluarea Naţională; b)să aibă un nivel mediu de dificultate; c)să permită rezolvarea în 120 de minute.

Timpul destinat pentru a rezolva subiectele la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2019 la MATEMATICĂ, pentru clasa a 8-a este de două ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru elaborarea lucrării scrise, candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru.

Candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate. Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi,menţionându-se pe ele „Anulat”, se semnează de către asistenţi şi se păstrează încondiţiile stabilite pentru lucrările scrise.

După ce rezolvă subiectele la EVALUAREA NAŢIONALĂ 2019 la MATEMATICĂ, pentru clasa a 8-a şi îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini.

Evaluare Națională 2019 – Matematică. Ce reguli trebuie să respecte candidaţii

Art.10. (1) Se interzice candidaţilor la evaluarea naţională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ în acest scop.

(2) Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor menţionate la alin. (1) în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi primiţi în examen.

(3) Se interzice candidaţilor la evaluarea naţională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea ori în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

(4) Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea, sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

(5) Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

(6) Încălcarea regulilor menţionate la alin. (3)-(5) va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi vor fi eliminaţi de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise/ciornele/foile din lucrările scrise.

(7) Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

(8) Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice legate de organizarea şi desfăşurarea corectă a evaluării naţionale şi prevederile alin. (1)-(7) şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen.

(9) După parcurgerea paşilor menţionaţi la alin. (8), candidaţii vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile alin. (1)-(7) şi menţiunea că ştiu că nerespectarea regulilor menţionate la alin. (3)-(5) are drept consecinţă măsurile menţionate la alin. (6) şi (7).

Art.11. (1) Candidatul major şi părinţii/reprezentanţii legali ai candidatului minor pot solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale să vadă lucrarea/lucrările proprie/proprii a/ale propriului copil numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

(2) Solicitarea de vizualizare, menţionată la alin. (1), nu poate conduce la reevaluarea şi/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor.

(3) Cu excepţia candidatului sau a părinţilor/reprezentanţilor legali ai acestuia, pot solicita să vadă lucrarea/lucrările doar membrii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale sau cei ai Comisiei Naţionale de Organizare a Evaluării Naţionale, în scopul reevaluării acesteia/acestora, conform prevederilor art. 6 pct. (10) şi ale art. 9 pct. (25) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2010-2011, Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.801/2010.

Evaluare Națională 2019 – Calendar

18 iunie – Evaluare Națională la Limba și literatura română – probă scrisă

20 iunie – Evaluare Națională la Matematica – probă scrisă

21 iunie – Evaluare Națională la Limba și literatura maternă – probă scrisă

25 iunie – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)

25 iunie – Depunerea contestațiilor (orele 14:00 – 20:00)

26-28 iunie – Soluționarea contestațiilor

29 iunie – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală