Uber continuă să-și crească afacerile, dar mai și pierde. Potrivit BBC, doar în ultimele trei luni ale anului trecut, Uber a pierdut 1,1 miliarde de dolari, chiar dacă veniturile au crescut cu 37% iar numărul de călătorii realizate prin platforma sa a crescut cu 28%.
Compania a investit mult pentru dezvoltarea diviziei Uber Eats, pentru livrarea de mâncare, ceea ce a însemnat costuri prea mari.
Potrivit șefei Uber, Dara Khosrowshahi, era ”creșterilor costurilor s-a terminat”. Khosrowshahi mai spune că se va concentra pe creștere profitabilă, având în vedere că ”trăim într-o lume în care investitorii doresc nu doar creșteri, ci creșteri profitabile”.
Citată de BBC, Khosrowshahi mai spune că Uber va scădea investițiile în Uber Eats după luna martie, compania vizând piețe unde poate deveni numărul 1 sau 2.