Managerul Operei din Iași, acuzat de un fost salariat că a cheltuit după bunul plac 2 milioane de lei primiți la rectificarea bugetară din decembrie

Comentează
Arhiva foto

Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Române din Iași, continuă scandalurile cu angajații instituției, după ce în ultimele două luni juristul instituției și-a dat demisia, iar contabilul-șef a fost schimbat pe 21 ianuarie, prin scoaterea postului din organigramă.

Simona Alice Gogan, contabil-șef al Operei din Iași, a trimis un memoriu către mai multe instituții de control, printre care Curtea de Conturi și Ministerul Culturii, în care o acuză pe Beatrice Rancea că a cheltuit după bunul plac 2 milioane de lei din suma de 2,95 de milioane primită de Operă la rectificarea bugetară din decembrie 2019, invocând serii și numere de facturi, data la care au fost semnate etc.

Conform memoriului intrat în posesia Libertatea, Gogan o acuză pe Rancea de „fapte și acțiuni profund ilegale” pe care aceasta le-ar fi comis atât în nume propriu, cât și prin constrângerea angajaților instituției să semneze diferite acte, fie că e vorba de contracte pentru colaboratori sau documente financiare.

Aceste fapte se referă, pe de o parte, la presiunile la care am fost supuși de către doamna manager Beatrice Rancea atât eu (prin prisma funcției), dar și alți salariați, în vederea comiterii unor fapte ilegale, iar pe de altă parte la cheltuirea banului public (respectiv al bugetului Operei) în total dispreț față de lege.Fragment din memoriu:

În mod concret, Rancea e acuzată că a folosit „discreționar” 2 milioane de lei pentru a face diverse plăți nefundamentate în luna decembrie a anului trecut. Contabila scrie în memoriu că au fost achiziționate zeci de televizoare, frigidere, mașini de spălat, 20 de aspiratoare, laptopuri și zeci de alte produse „fără să existe referate de necesitate, procese verbale de recepția mărfii, pentru unele plăți neexistând contracte încheiate cu furnizorii, plățile făcându-se doar în baza facturilor, neexistând certitudinea că mărfurile respective sunt în instituție”.

Bani cheltuiți discreționar

În memoriu figurează și un exemplu mai concret: Gogan susține că Opera ar fi plătit în prima zi lucrătoare de după Crăciun, 27 decembrie, suma de 120.000 de lei către compania SC ART DECO EXIM SRL pe baza unui ordin de plată, fără girul contabilei, doar pe baza unei facturi, fără să existe în spatele acesteia un contract, fără ca să existe vreun serviciu concret efectuat de firma respectiva care să fie recepționat, conform legii, de o comisie a instituției condusă de manager.

Simona Alice Gogan susține că, de fapt, în graba de a cheltui sumele de bani din decembrie, nu s-au făcut actele corespunzătoare pentru majoritate achizițiilor efectuate la nivelul instituției.

„Vă mai aduc la cunoștință faptul că la aproape toate achizițiile făcute în decembrie 2019 nu există referate de necesitate din partea compartimentelor de specialitate și nici procese verbale de recepție a serviciilor/lucrărilor/produselor achiziționate, iar dacă există câteva referate de necesitate, nu poartă semnătura mea în calitate de contabil-șef֨”, se mai menționează în memoriu.

Presiuni asupra angajaților pentru falsificarea unor documente

Beatrice Rancea este acuzată că a menținut constant o stare de presiune asupra angajaților, prin amenințări cu „destituirea sau retrogradarea”. Astfel s-a ajuns, susține Simona Alice Gogan, la falsificarea unor documente. Folosindu-se de banii primiți în decembrie, Rancea ar fi plătit prin circa 70 de contracte colaboratori ai Operei care au prestat sau nu servicii în cursul anului 2019, iar pentru a nu bate la ochi, iar contractele să fie făcute toate la final de an, și-ar fi constrâns angajații să modifice registrul de intrări-ieșiri.

Gogan susține că acele 70 de contracte antedatate au fost presărate de-a lungul anului, fiind înregistrate o serie de referate ce ar fi justificat astfel de plăți „prin atribuirea unor numere de ordine existente deja în registru, în lunile ianuarie-decembrie, dar în realitate aceste numere de ordine existau în registru atribuite altor acte sau documente, dar au fost șterse cu pastă corectoare, fals ce poate fi verificat la o simplă cercetare superficială”.

Simona Alice Gogan vine și în cazul acestor contracte cu un exemplu clar, cu nume și prenume. Ea susține că Opera l-a angajat, pe postul de consilier resurse umane, pe un apropiat al lui Beatrice Rancea, pe nume Cristian Albu, printr-un contract de telemuncă (ce presupune, conform Codului Muncii, munca de la distanță), plătit cu 5.587 de lei brut pe lună. Acesta însă, fără a fi venit la sediul instituției decât de câteva ori, încasa și un spor de condiții vătămătoare de 15% și primea și o alocație pentru locuință de 1.500 de lei.

Însă modul în care a fost angajat acest consilier este ieșit din comun, din relatările contabilei. Acestuia i-a fost înscris contractul de muncă în REVISAL din octombrie, dar cum contractul propriu-zis nu a strâns toate semnăturile până în noiembrie, să se poată face plata, Gogan relatează că Beatrice Rancea a chemat-o acasă la ea, pe 8 noiembrie 2019, împreună cu jurista instituției, la ora 20.00, fiindcă ambele ar fi refuzat să îi semneze acestuia contractul de angajare.

Obligată să semneze un contract și apoi să demisioneze

„Această întâlnire neobișnuită și urgentă care s-a prelungit până la orele 21.30 a fost convocată de faptul că eu, în calitate de contabil șef și cu viza CFP pentru salarii, am refuzat să acord viza CFP pentru salariul domnului Albu, motivând lipsa contractului de muncă, la rândul ei doamna jurist a considerat că acest contract nu este adaptat necesităților instituției. Având în vedere presiunile exercitate de doamna manager asupra doamnei juriste, în acea seară la o oră foarte târzie, imediat după ce a semnat acest contract împotriva voinței ei, a fost obligată să demisioneze; în consecință am semnat și eu contractul având în vedere condițiile presante și jignirile pe care mi le-a adus doamna manager Rancea”, relatează în memoriu Simona Alice Gogan.

În memoriul respectiv se vorbește și despre o mulțime de greșeli în gestionare a documentelor la nivel intern care au fost acoperite ulterior de angajați, cum ar fi lipsa centralizării documentelor de plată, în urma cărui fapt fiind plătite aceeași factură emisă de o companie de două sau de trei ori.

Ulterior, susține contabila, erau solicitate facturi pentru noi prestări de servicii de la companiile respective pentru a justifica sumele de bani plătite.

Contactați de Libertatea, reprezentanții Operei au transmis că acuzațiile făcute de contabilă sunt false, susținând că ar fi o formă de răzbunare după ce aceasta a fost dată afară. Beatrice Rancea a susținut că va apela la persoane de specialitate din instituție pentru a răspunde punctual fiecărui „capăt de acuzare”. „La Opera din Iași nu există nicio ilegalitate”, a concluzionat Beatrice Rancea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă