„În acest moment se schimbă încadrarea juridică a faptei din vătămare în uciderea nou născutului săvârșită de către mamă. De asemenea, a fost dispusă o expertiză psihiatrică pentru a se stabili dacă la momentul comiterii faptei mama se afla sub tulburare psihică provocată de naștere. În funcție de rezultatul expertizei se va stabili dacă încadrarea se schimbă în omor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, comisar șef Gabriela Costin.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că femeia de 33 de ani din localitatea gălățeană Băleni a fost deja audiată, dar nu își recunoaște fapta, ea declarând că a mers la WC-ul din curte și a născut fără să-și dea seama.

Între timp, mama a fost transferată de la spitalul din Tg. Bujor la Spitalul de Urgență Galați.

Cazul șocant s-a produs în Duminica Floriilor, în județul Galați. Femeia, care a dat naştere la nu mai puţin de zece copii, şi-a adus pe lume al 11-lea prunc într-un WC rudimentar, în curtea socrilor ei. Copilul a fost scos de pompieri din hazna după ce proprietarul gospodăriei a sunat la 112 și a anunțat că aude plânsetele unui copil din WC-ul aflat în fundul curții.

La faţa locului, pompierii au găsit-o pe mamă leşinată în curtea casei şi pe bebeluş în fosa WC-ului acoperit cu o placă grea de beton.

Femeia de 33 de ani este suspectată că l-a aruncat premeditat în fosă, în condiţiile în care toţi cei nouă copii pe care îi mai are în viaţă sunt în grija statului. Un al zecelea copil al femeii a murit într-un incendiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.