Sâmbătă seară, latifundiarul din Pipera a plecat spre Focşani cu utilaje de deszăpezire şi cu mâncare pentru zecile de mii de sinistraţi. Echipat cum se cuvine pentru gerul de afară, el a coordonat o întreagă operaţiune de pregătire, alegând unelte, dirijând traficul şi stând pe telefoane, pentru a stabili şi cele mai mici detalii.
Ajungem acolo pe la 3 – 4 dimineaţa, iar la 7 – 8 ne apucăm de treabă. Avem 12 utilaje, 200 de lopeţi şi mâine mai cumpărăm vreo 3 sau 400 de lopeţi. Plec cu vreo 20 – 30 de persoane, însă acolo cred că vor fi mâine dimineaţă vre 4.000 mii de oameni, adică voluntari. Cu utilajele, rezolvăm situaţia în două zile. Stau acolo până deszăpezesc tot: şi ultima capră, oaie sau găină! Nu mă întorc acasă decât atunci. Iar dacă nu o să am unde să dorm, dorm în maşină sau pe zăpadă, că sunt obişnuit”, a declarat Gigi, înainte de plecare.
El le-a asigurat voluntarilor care au dorit să meargă cu el, printre care şi prieteni sau vecini, cazarea şi banii de benzină. El şi-a trimis bodyguarzii să schimbe un teanc de euro, pentru a le „deconta” oamenilor combustibilul pentru maşini.
Mai mult deât atât, se pare că şi preotul de la biserica din Pipera s-a oferit să meargă în „misiunea de deszăpezire” comandată de Gigi Becali.
Becali a plecat să ajute sinistraţii din Vrancea: "O să deszăpezesc şi ultima oaie!" | FOTO
Gigi i-a coordonat pe oameni la pregătirile la dinainte de plecarea spre Focşani
Becali a plecat să ajute sinistraţii din Vrancea: "O să deszăpezesc şi ultima oaie!" | FOTO
Latifundiarul a scos un teanc de euro, pentru a plăti benzina voluntarilor care au plecat cu el
Becali a plecat să ajute sinistraţii din Vrancea: "O să deszăpezesc şi ultima oaie!" | FOTO
Gigi Becali a pus mâna şi pe ciocan pentru a deschide un container cu unelte, după ce angajaţii lui uitaseră combinaţia lacătului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.