Astfel, belgienilor le sunt interzise călătoriile în România în județele din regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia, Centru, Sud-Est și din Sud-Vest Olteniei.

Mai precis, județele aflate în zona roșie sunt:

  • Sud-Muntenia (județele: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman)
  • Centru (județele: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu)
  • Sud-Est (județele: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea)
  • Sud-Muntenia (județele: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman)

În plus, persoanele care vin în Belgia dintr-una din aceste regiuni sunt obligate să intre în carantină și să efectueze un test COVID-19.

Celelalte cinci state aflate, alături de România, pe lista roșie sunt Franța (cu zona Mayenne), Spania (cu regiunile Aragon, Navarre, Barcelona și Lleida din Catalonia), Elveția (cu regiunea lacului Geneva). Bulgaria (cu zonele Severoiztochen și Yugozapaden) și Marea Britanie (cu zona Leicester).

Pe de altă parte, călătoriile în România, Cipru, Danemarca, Estonia, Irlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Norvegia, Țările de Jos, , Slovenia și Suedia sunt accesibile sub rezerva anumitor condiții și/sau sub o vigilență sporită.

Asta în timp ce călătoriile spre celelalte țări europene sunt posibile fără restricții, cu anumite restricții în zonele mai sus menționate.

Citeşte şi:

Ambasadorul SUA la București: ”România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare”

Germania a înregistrat cele mai multe cazuri noi de COVID-19 din ultimele trei luni

MApN reia internările pacienților cu COVID-19 în Spitalul Militar ROL 2 de lângă București

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021