Belgia suspendă vaccinarea cu Johnson & Johnson a persoanelor sub 41 de ani

Comentează
Arhiva foto

Decesul unei femei de 37 de ani după ce a fost vaccinată cu serul produs de Johnson & Johnson a dus la suspendarea utilizării acestuia la persoanele sub 41 de ani în Belgia, potrivit Reuters, citat de news.ro.

„Conferinţa interministerială a decis să administreze temporar vaccinul Janssen populaţiei generale de la vârsta de 41 de ani, în aşteptarea unei analize mai detaliate a raportului beneficiu-risc de către EMA (Agenţia Europeană a Medicamentului)”, au afirmat ministrul sănătăţii din Belgia şi şapte omologi regionali, într-un comunicat.

Femeia de 37 de ani a murit după ce a făcut un cheag de sânge generat de trombocitopenie (trombocite scăzute), o afecţiune asociată cu vaccinarea.

Este primul deces raportat din Europa asociat cu efectele adverse ale acestui ser.

Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că analizează cheagurile de sânge asociate cu serul Johnson & Johnson sa și a solicitat companiei americane să efectueze o serie de studii suplimentare pentru a evalua o posibilă legătură între vaccin şi cazul rar de coagulare.

J&J a afirmat că siguranţa produselor sale este preocuparea sa cea mai importantă şi că EMA a lăsat la latitudinea statelor membre UE să decidă cu privire la utilizarea vaccinului, ţinând seama de cât de repede s-a răspândit virusul şi dacă sunt disponibile vaccinuri alternative.

„Întrucât pandemia globală continuă să devasteze comunităţile din întreaga lume, credem că un vaccin anti-COVID-19 uşor transportabil, cu o singură doză, cu protecţie demonstrată împotriva mai multor variante, poate ajuta la protejarea sănătăţii şi siguranţei oamenilor de pretutindeni”, a afirmat compania într-un comunicat.

Femeia a murit pe 21 mai, după ce a fost internată la spital cu tromboză severă şi deficit de trombocite, potrivit comunicatului ministerului belgian. Ea fost vaccinată prin angajatorul ei, în afara campaniei oficiale de vaccinare belgiene.

Belgia a administrat până în prezent aproximativ 40.000 de vaccinuri ale J&J, 80% dintre acestea unor persoane cu vârste de peste 45 de ani, se arată în comunicat.

EMA a arătat că în UE au fost administrate peste 1,34 de milioane de doze ale vaccinului dezvoltat de J&J.

EMA a anunțat „o posibilă legătură”, J&J spune că nu există o relaţie cauzală între vaccin şi cheaguri

Statele Unite au reluat utilizarea vaccinului în aprilie, după o pauză de 10 zile în care a fost investigată legătura cu cheagurile de sânge extrem de rare, dar potenţial letale.

La începutul lunii mai, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a declarat că a găsit o „asociere cauzală plauzibilă”, după identificarea a 28 de cazuri în rândul celor peste 8,7 milioane de persoane care au primit vaccinul J&J.

Luna trecută, și EMA a anunțat că a găsit o posibilă legătură între vaccin şi problemele rare de coagulare a sângelui la adulţii care au fost vaccinaţi în Statele Unite, dar a susţinut beneficiile generale în raportul cu riscurile.

Compania susține însă că nu s-a stabilit o relaţie cauzală clară între vaccin şi cheaguri.

Majoritatea ţărilor din UE utilizează vaccinul J&J, dar Danemarca l-a exclus din programul său de vaccinare, iar Italia şi-a limitat utilizarea la persoanele în vârstă.

În Belgia, Janssen, serul administrat într-o singură doză al companiei Johnson & Johnson, este utilizat în principal pentru vaccinarea la domiciliu a persoanelor în vârstă şi a unui număr de grupuri vulnerabile, inclusiv persoane fără adăpost şi migranţi fără acte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!