Raportul, care nu a fost făcut public încă, relevă amploarea daunelor legate de rebeliunea islamistă care a început în 2009 și care a controlat un timp porțiuni extinse de teritoriu în nord-estul țării.

Analiza face parte dintr-o „evaluare a reconstrucției și a pacificării post-insurecție”, un program de intervenție în care sunt implicate Banca Mondială, Uniunea Europeană și ONU, alături de șase state din nord-estul țării.

Evaluările realizate pe teren în fiecare din cele șase state au vizat educația, alimentarea cu apă, lucrările de asanare, locuințele, clădirile publice, energia, mediul, transporturile, economia și comerțul.

Numai în statul Borno 20.000 de cetățeni ar fi fost uciși, o cifră mai ridicată decât estimările precedente, notează agenția France Presse, citată de Agerpres. B

În plus, majoritatea celor 2 milioane de persoane strămutate în interiorul țării provin din acest stat, fief al Boko Haram și extrem de afectat de atacuri și atentate.

În cele 27 de districte ale statului, combatanții Boko Haram au distrus sau avariat aproape 30% dintre locuințe, 5.335 de săli de clasă și clădiri în 552 de unități școlare, 1.205 clădiri administrative, 76 de posturi de poliție, 35 de stații de electricitate, 14 închisori, 201 centre de sănătate și 1.630 de puncte de apă.

De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”
Recomandări
De ce este pierderea animalului de companie atât de dureroasă: „Aici zac rămășițele celui care posedă frumusețe fără vanitate și putere fără insolență”

Guvernul a estimat de asemenea că pășunile, bazinele fluviale și lacurile au fost otrăvite în 16 districte și că 470.000 de animale de fermă au fost omorâte sau furate.

O sursă apropiată de guvernul local a precizat că raportul nu a fost încă validat și că este așteptată în scurt timp decizia în materie de finanțare.

Însă, dată fiind amploarea pagubelor — circa 5,9 miliarde de dolari—, conjugată cu economia în criză a Nigeriei din cauza căderii cursului petrolului, a găsi fondurile necesare din străinătate s-ar putea dovedi problematică, a subliniat această sursă.

Biroul Băncii Mondiale din Nigeria a refuzat orice comentariu.

Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
GSP.RO
Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
Observatornews.ro
Poliția a identificat două dintre cele opt persoane care s-au înecat încercând să treacă ilegal din Canada în SUA
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Știrileprotv.ro
O femeie a murit, iar soțul ei este în comă după ce au mâncat pește. Ce au descoperit autoritățile
Cum se spală corect părul creț, de fapt. Trucul prin care vei avea bucle perfecte mereu
FANATIK.RO
Cum se spală corect părul creț, de fapt. Trucul prin care vei avea bucle perfecte mereu
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Unica.ro
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
Frumusețea din spatele meseriilor uitate
PUBLICITATE
Frumusețea din spatele meseriilor uitate