„În primul rând, Rada Supremă nu este un centru de decizie, la fel cum nici Duma de Stat nu este în Rusia. Deputații nu comandă trupele și nu decid unde și când să atace. Același lucru este valabil și pentru biroul președintelui Ucrainei.

Cu toții înțelegem că Zelenski nu se duce acolo. Stă într-un buncăr, în timp ce în biroul său sunt doi agenți de pază și cinci femei de serviciu. Are sens să cheltum muniții costisitoare pentru ceea ce este, în esență, un loc gol?”, afirmă Kartapolov într-un interviu acordat pentru Parlamentskaia Gazeta.

Potrivit lui Kartapolov, „centrele de decizie” sunt posturile de comandă ale forțelor armate și ale serviciilor de securitate ale Ucrainei. „Trebuie să înțelegem că acestea nu sunt situate în centrul Kievului. Ele sunt ascunse și bine fortificate, iar sarcina noastră este să le identificăm și să le demascăm cu armele pe care le avem la dispoziție”, spune el.

Ministerul rus de Externe a amenințat luni, 25 mai, cu începerea unor „atacuri sistematice” asupra „centrelor de decizie” din Kiev și i-a avertizat pe diplomații străini să plece din capitala Ucrainei.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a sunat apoi pe secretarul de stat american Marco Rubio, i-a comunicat intenția regimului de la Moscova de a ataca presupuse „obiective militare” din Kiev și i-a sugerat să evacueze urgent Ambasada SUA din capitala Ucrainei.

Ambasadoarea UE Katarina Mathernova a anunțat marți că va rămâne la Kiev, în pofida avertismentului lui Serghei Lavrov, în timp ce mai multe țări din UE i-au convocat pe ambasadorii ruși.

Ministrul ucrainean de Externe Andrîi Sîbiha a declarat că Moscova intenționează să-i intimideze pe diplomații occidentali, dar șantajul nu va funcționa.

Discursul lui Kartapolov sugerează că liderul rus Vladimir Putin se teme de un răspuns al Ucrainei asupra reședințelor sale, inclusiv asupra Kremlinului, în cazul unui atac asupra Administrației Prezidențiale de la Kiev.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit recent complexul uriaş de buncăre de unde a coordonat răspunsul Ucrainei în timpul declanșării invaziei ruse la scară largă, pe 24 februarie 2022.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.