BNR a decis majorarea dobânzii-cheie de la 1,5% la 1,75%. Urmează creșteri de dobânzi la creditele în lei

Comentează
Arhiva foto

Consiliul de administrația al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, marți, majorarea dobânzii de politică monetară de la 1,5% la 1,75% pe an începând cu data de 10 noiembrie, potrivit unui comunicat al instituției.

Creșterea dobânzii vine ca urmare a creșterii inflației. Rata inflației se situa în luna septembrie la 6,29% comparativ cu septembrie 2020, mult peste ținta de 2,5% a BNR.

„În ședința de astăzi, 9 noiembrie 2021, pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administrație al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an, începând cu data de 10 noiembrie 2021, și păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară”, se arată în comunicatul BNR.

  • Creșterea dobânzii de politică monetară va duce la majorarea dobânzilor pe care le plătesc românii la creditele în lei. Concomitent, este așteptată și creșterea dobânzilor plătite la depozitele populației și firmelor.
  • Băncile centrale din întreaga lume se pregătesc de retragerea stimulilor monetari anunțați la declanșarea pandemiei, iar unele dintre acestea au anunțat deja majorări de dobânzi pentru a calma tendințele inflaționiste la nivel global.

Creștere economică mai lentă, ajutată de agricultură

Instituția arată că evoluțiile recente arată o încetinire mai pronunțată a creșterii economice, în afara agriculturii, comparativ cu previziunile anterioare.

La nivelul de ansamblu al economiei este totuși de așteptat o reaccelerare a creșterii acesteia în trimestrul III, datorită performanțelor foarte bune ale agriculturii, precum și o scădere relativ mai temperată a dinamicii ei anuale, care rămâne la o valoare deosebit de înaltă din perspectivă istorică.BNR:

Șomaj de 5%

Banca centrală mai spune că evoluțiile de pe piața muncii „au rămas relativ favorabile în primele două luni ale trimestrului III”, în contextul problemelor cu scumpirea energiei și problemele de aprovizionare, dar și al incertitudinilor legate de criza sanitară.

„Acestea au afectat angajările în diferite sectoare ale economiei, precum și evoluția ratei șomajului BIM, care și-a întrerupt în acest interval trendul descendent, crescând ușor față de luna iunie, dar revenind în septembrie la 5,0 la sută”, conform băncii centrale.

BNR anunță că monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și anunță că este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea păstrării stabilității prețurilor pe termen mediu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
MONDEN
Serban Copoț în pădure. Sursa FOTO/ Facebook
15:38
Mesajul dur transmis de Șerban Copoț pentru profesorii care protestează. „V-ați întrebat vreodată de ce nu aveți susținerea lor?”
Arhiva foto
14:55
Vocea României 2026. Carmen Tănase va cânta pe scenă
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
Exclusiv
16:11
Imagini de la filmările serialului „Fără urmă”: „Trebuia să fiu acolo”. Cum arată satul Apoș de lângă Sibiu și orașul Agnita
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop gemeni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Un muncitor în construcții care poartă cască galbenă de protecție și mănuși, lucrând la zidirea unui perete din cărămidă roșie pe un șantier.
13:47
Salariul mediu brut din România a ajuns la 9.709 lei în iulie. Topul domeniilor cu cele mai mari salarii în 2026
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
13:27
Inflația a coborât la 6,2% în august, după vârful de 10,85% din mai. Frames: „Scăderea nu se datorează politicii monetare”
RAED ARAFAT
13:00
Raed Arafat a fost inculpat oficial în dosarul de contrabandă cu un elicopter. „Timp de 9 ani nu a venit nimeni să ne ceară TVA”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate