În acest moment, a anunțat minsitrul, 114 cetăţeni români se află pe aeroportul din Cancun, în timp ce 102 persoane au reușit să revină în țară din Mexic.
”Suntem profund preocupaţi de situaţia cu care s-au confruntat cetăţenii care planificau vacanţa în Mexic şi care sunt afectaţi de deciziile recente ale autorităţilor mexicane. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă, este o atitudine neprietenoasă din partea autorităţilor mexicane faţă de cetăţenii români”, a declarat Bogdan Aurescu, într-o conferință de presă.
El a precizat că această situație „riscă să ducă, în ceea ce priveşte Mexicul, la pierderea de turişti, bani şi credibilitate ca destinaţie de călătorie prin astfel de acţiuni”.
Ministrul de externe a mai spus că turiştii români care sunt blocaţi pe aeroportul din Cancun vor primi asistenţă şi de la Consulatul de la Miami.
”Am ridicat faţă de autorităţile mexicane şi problema condiţiilor de aşteptare, în vederea returnării. Cetăţenii români au sesizat că interviurile s-au purtat doar în limba spaniolă, au sesizat un comportament abuziv din partea poliţiştilor de frontieră, lipsa apei şi a hranei, spaţii improprii în care sunt plasaţi”, a explicat Bogdan Aurescu.
În ceea ce-i privește pe cei 114 români blocați pe aeroportul din Cancun, Bogran Aurescu menționat că au fost făcute demersuri pe lângă compania Lufthansa pentru trimiterea unei aeronave mai mari care să îi aducă în Europa.
În plus, Bogdan Aurescu a făcut apel la cetățenii români să evite, pe moment, cel puțin, călătoriile în Mexic.
”Cetăţenii români nu trebuie să fie discriminaţi în nicio situaţie, trebuie să fie trataţi cu respect, nu trebuie să fie puşi în situaţii dificile, chiar dacă vorbim de o situaţie în care, pe baza unor motive fundamentate, dacă este cazul în această situaţie, unui cetăţean român i se refuză intrarea pe teritoriul altui stat. Până la clarificarea situaţiei, facem apel către cetăţenii români ca pentru moment să evite călătoriile în Mexic”, a precizat Bogdan Aurescu.
Mai mulţi turişti români sunt blocaţi pe aeroportul din Cancun. Autorităţile de frontieră mexicane au instituit controale mult mai stricte, întrucât zona turistică Riviera Maya (Cancun, Playa del Carmen, Tulum, Cozumel, Isla Mujeres, etc.) a fost catalogată ca zonă portocalie de risc epidemiologic.
Cetățenii români blocați pe aeroportul din Cancun au solicitat ajutor de urgență, reclamând, printre altele, că le-au fost confiscate pașapoartele și telefoanele mobile.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro