BOR a decis: slujbe fără oameni la biserică, în duminica de Florii și cea de Paști: aprindem lumânarea de la candela din casă

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Biserica Ortodoxă Română anunță că slujbele din duminica de Florii și cea de Paști se vor ține cu ușa închisă, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavrius, anunță Agerpres.

Slujbele din această perioadă, inclusiv cele de Florii şi de Înviere, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi, la miezul nopţii urmând să aprindem lumânarea de la candela din casă, să cântăm 'Hristos a înviat' şi să ne rugăm ca El să reaprindă în noi lumina credinţei şi speranţei, a afirmat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

În condiţiile actualelor reglementări valabile în starea de urgenţă, slujbele din această perioadă, inclusiv slujba de Florii şi cea a Învierii, vor fi săvârşite în biserici, fără credincioşi.

Aceştia le pot urmări/asculta (pe cele de la Catedrala Patriarhală) în primul rând prin Televiziunii şi Radioului Patriarhiei Române, Trinitas, sau online prin intermediul canalelor mediatice ale eparhiilor şi parohiilor.

„Fireşte că această modalitate de „participare virtuală” la slujbe, mai ales într-o perioadă atât de densă spiritual cum este cea prepascală, nu este una care să poată suplini cu adevărat reala participare, dar în contextul trist şi nefiresc prin care trecem acum împreună este o posibilitate de a rămâne sufleteşte aproape de viaţa liturgică a Bisericii”, a declarat Vasile Bănescu,

Fiecare eparhie din Patriarhia Română a oferit şi oferă preoţilor şi credincioşilor îndrumările necesare cu privire la desfăşurarea vieţii liturgice din această perioadă. Aceste îndrumări sunt publice şi transmise oficial atât de Patriarhie, cât şi de fiecare eparhie în parte.

Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti va fi transmisă în direct, la nivel naţional, de Trinitas TV şi Radio Trinitas.

„Participarea noastră sufletească, rugăciunea comună din timpul slujbei de Înviere, inclusiv cântarea 'Hristos a înviat' care va răsuna în case sau pe balcoane, ne vor reuni în aceeaşi comunitate de credinţă, speranţă şi dragoste, care este Biserica. Aceste virtuţi cardinale care compun şi verticalizează viaţa creştină nu vor intra niciodată în carantină”, a spus purtătorul de cuvânt al BOR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe bancnote de euro. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:15
Un împrumut de 36.000 euro s-a transformat într-o datorie uriașă de peste 310.000 euro, în București
Frunze galbene de arțar pe o creangă de copac, cu razele puternice ale soarelui strălucind printre ele pe fundalul unui cer senin de toamnă.
07:41
Vremea se încălzește în România, cu temperaturi de 25 de grade Celsius. Prognoza meteo ANM pentru perioada 18-28 octombrie 2026
MONDEN
Denis Alibec și Anca Surdu
08:58
Denis Alibec a devenit tată pentru prima dată. Anca Surdu a născut o fetiță
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17 oct.
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
POLITIC
Luca Niculescu si Ilie Bolojan (1)
07:40
Ilie Bolojan și Luca Niculescu semnează azi acordul de susținere a noului Guvern, dar doar până la trecerea bugetului
Ilie Bolojan alături de Mircea Abrudean și Gabriel Andronache, la sediul PNL din Modrogan. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
17 oct.
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
Ultimele știri
10:01
Cătălin Măruță, surpriză emoționantă pentru Eva pe set la „Tati Time”. Ce a aflat prezentatorul TV despre fiica sa
Analiză
10:00
Invazia necontrolată a ambarcațiunilor pe lacurile de acumulare. Primar: „Sunt nebuni, vor să atingă cu mâna peretele barajului!”
09:53
Franța în flăcări, în urma protestului anti-sărăcie. Peste 1.200 de arestări și confruntări dure cu poliția: „Cucerim Bastilia!”. Testul lui Macron
09:50
În 1966, un arhitect a creat chioșcurile de ziare K67. După 60 de ani recuceresc lumea, dar „e groaznic să lucrezi în ele”
TRENDING
17 oct.
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
17 oct.
Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, trimis la CNAIR să verifice DN71 Bâldana - Târgoviște
17 oct.
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Un vânător de comori amator, „copleșit” după ce a descoperit o comoară uriașă de aur dintr-o naufragie din secolul al XVI-lea
09:14
În 1996, a început să caute comori pe o plajă. În 21 de ani a strâns 870 de monede de aur și argint și un lacăt al cărui cod nu a fost descifrat niciodată: „Strălucea ca soarele în mâna mea”
horoscopul zilei de astăzi 18 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
17 oct.
Horoscop 18 octombrie 2026. Săgetătorii pot primi o veste importantă de la un prieten sau de la un protector de-al lor
Ce preferă românii când își aleg vacanțele de iarnă. Foto: magnific.com
Analiză
17 oct.
Vacanța de iarnă se reinventează: românii caută experiențe spectaculoase, dincolo de clasicele târguri de Crăciun
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
17 oct.
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Rezultatele loto din 18 octombrie 2026
07:00
Loto 6/49 din 18 octombrie 2026. Report de aproape 3 milioane de euro la 6/49, categoria I
Gheorghe Vasile Hogas din satul Spiesti, Neamt. Sursa foto: Vlad Chirea
ExclusivReportaj
07:15
Bătrânul de la marginea lumii. Mesaj pentru politicieni: „Ce mănânci tu, aşa şi ceilalţi. Noi am fost 14 copii, ce-o mâncat tata, ne-o dat şi nouă, nu că el a mâncat carnea şi noi borşul”
Imagine cu caracter ilustrativ cu un avion F-16 în misiune aeriană. Foto: Getty Images
17 oct.
Mesajul șefului Statului Major după ce două drone rusești tip Geran au fost doborâte în 4 minute de piloții români de F-16 deasupra Mării Negre
Florin Manole este propunerea PSD pentru Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu. Foto: Hepta
17 oct.
Majorarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani, prioritățile lui Florin Manole, propus de PSD la Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!