Polițiștii cer acum ajutorul cetățenilor pentru a o putea găsi pe femeie.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării unei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de însuşirea bunului găsit, în municipiul Sibiu. La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 15.33, o persoană necunoscută, de sex feminin, şi-a însuşit fără drept borseta unui bărbat, uitată de acesta pe tejgheaua unei farmacii de pe strada Semaforului din municipiul Sibiu”, a transmis, vineri, IPJ Sibiu.

Borseta conţinea cartea de identitate a bărbatului, permisul de conducere, paşaportul turistic, cardul de sănătate, cardul Tahograf, 4 carduri bancare, 12.000 de euro şi 4.000 de lei.

În urma plângerii depuse de persoana vătămată, la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii de însuşire a bunului găsit.

Camerele de supraveghere instalate în zonă au surprins o femeie cu vârsta de aproximativ 55-70 de ani, care este bănuită că a plecat cu borseta. Până în prezent, aceasta nu a fost identificată.

Cei care pot oferi informaţii cu privire la această femeie sunt rugaţi să contacteze de îndată Dispeceratul Poliţiei Municipiului Sibiu, la numărul de telefon 0269/208211.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.