Social-democratul l-a atins la coarda sensibilă pe Boureanu când a spus că acesta din urmă nu are ce căuta în şedinţă pentru că este cercetat de DNA, ceea ce ar fi însemnat că există un conflict de interese. Democrat-liberalul a replicat tăios: „Ori faceţi pe prostul, ori chiar sunteţi prost şi îmi asum ce vă spun, ca să începem de dimineaţă cu jigniri, şi nu observaţi foarte clar diferenţa între un om implicat în chestiunile de la ministerul Tineretului şi o cercetare care se desfăşoară undeva în instituţiile statului. Îmi asum ce spun, că de ipocrizie m-am cam săturat.”

Văzând că situaţia degenerează, preşedintele comisiei, deputatul PNL Alina Gorghiu, l-a rugat „din suflet” pe Bănicioiu să nu reacţioneze „brutal”. Participanţii la şedinţă s-au amuzat de rugămintea „victimei” de ieri a lui Boureanu.

„Ştiu că domnul Boureanu şi-ar dori o reacţie brutală, pentru că doar a venit să facă circ şi e trimis special să facă circ, să împiedice lucrările. Nu vreau să cataloghez formulările pentru că nu cunoaşte sensul acestui cuvânt pronunţat. Poate îmi explică în particular ce a vrut să spună. Cei şapte ani de acasă se câştigă cu ajutorul părinţilor, probabil că i-a lipsit această exerienţă şi nu vreau să cobor nivelul discuţiei la nivelul lui Boureanu”, a fost replica tăioasă a lui Bănicioiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.