La o săptămână după ce a a prezentat situaţia financiară critică a muzeului, Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, a fost copleşit de solidaritatea sibienilor care în ultimele şapte zile au mers să viziteze complexul, deşi preţul biletului – 45 de lei – nu e deloc de neglijat pentru unii. Mai mult, oamenii au cumpărat şi produse personalizate, iar stocul şampaniei Brukenthal a fost epuizat. “Este un gest incredibil. Trebuie să mulţumesc tuturor celor care au intrat în muzeu şi, mai mult ca niciodată, au făcut cumpărături şi am reuşit să ne plătim una din facturile de gaz foarte mari, 70.000 de lei. Mai trebuie să le mulţumesc unor oameni deosebiţi pe care i-am avut în jurul meu şi al Muzeului Naţional Brukenthal. De exemplu, patronului firmei de pază care apără acest muzeu, pentru că atunci când a văzut că nu îi pot plăti salariaţii, a mers la bancă, a luat un credit şi a plătit el oamenii”, a spus Luca vizibil emoţionat. În acelaşi timp, directorul a anunţat că, deşi bugetul muzeului va fi majorat de către Ministerul Culturii, programul de vizitare va rămâne unul restricţionat până în luna mai, pentru a evita alte datorii.

Tot mai mulţi turişti la Castelul Bran

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Castelul Bran, unul dintre cele mai vizitate puncte din România alături de Complexul Muzeal Astra, Muzeul Antipa şi Muzeul Brukenthal, este tot mai căutat de turişti. Reprezentanţii au anunţat că, în primele trei luni ale acestui an, 46.190 de persoane i-au trecut pragul, numărul fiind în creştere cu 15,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Biletul pentru un adult costă 25 de lei.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI