Bunicul Luizei Melencu, tânăra care ar fi fost ucisă de Gheorghe Dincă în Caracal, a fost internat la secția de Cardiologie a Spitalului de Urgență din Craiova. Monica Melencu, mama Luizei, s-a aflat sub supravegherea medicilor la Unitatea de Primiri Urgențe care au decis ca ea să fie externată.
UPDATE 13:00: Mama Luizei Melencu a fost externată, în vreme ce bunicul fetei rămâne internat cel puțin până luni, au anunțat reprezentanții Spitalului de Urgență Craiova, conform Mediafax.
Ambii au fost sfătuiți să meargă la psiholog deoarece, spun medicii, prezența anchetatorilor i-ar putea afecta în continuare.
„Pacientul este internat în clinica de Cardiologie a spitalului nostru, este monitorizat şi tratat specific, am vorbit cu medicul de gardă şi mi-a spus că pacientul este conştient, stabil, valorile tensiunii arteriale au scăzut, pacientul va mai fi în clinica de Cardiologie cel puţin în acest weekend”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Craiova, Cristina Geormăneanu, legat de bunicul Luizei Melencu, conform sursei citate.
Potrivit Mediafax, bunicul Luizei şi-a turnat benzină pe el de două ori.
Jandarmii au acționat pentru a pune în aplicare un mandat prin care Monica Melencu, mama Luizei, trebuia dusă la DIICOT Craiova pentru recoltarea de noi probe biologice.
Polițiștii au întocmit ulterior un proces verbal în care au consemnat că mandatul de aducere emis pe numele Monicăi Melencu nu poate fi pus în executare, în urma concluziilor medicilor.