Burduja promite că, după 1 aprilie 2025, îi va proteja pe românii vulnerabili. „Nu mi se pare normal ca eu sau Ţiriac să plătim preţ plafonat la energie”

 3 comentarii

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, că angajamentul pe care l-a luat împreună cu Guvenul este ca, după 1 aprilie 2025, să îi protejeze pe toţi românii care nu-şi permit să-şi plătească facturile la curent, potrivit Agerpres.

„Partea bună este că avem un timp de pregătire a pieţei, de la producători până la clientul final. Ce se întâmplă după 1 aprilie? Angajamentul foarte ferm pe care Ministerul Energiei şi Guvenul României l-au luat este că vom proteja consumatorul final, îi vom proteja pe toţi românii care nu-şi permit să-şi plătească facturile. Este o chestiune de corectitudine în sistemul actual şi am spus-o public de foarte multe ori”, a dat asigurări Burduja.

Ministrul Energiei spune că actualul sistem nu este perfect, iar el crede într-o re-liberalizare etapizată a pieţei.

„Nu mi se pare normal ca eu, membru al Guvernului sau preşedinte al ANRE, sau Ion Ţiriac, să beneficiez de preţuri compensate la energie electrică. Or, acesta este sistemul, astăzi, în funcţie de consum. (…) . Urmează să formalizăm acest demers printr-un Memorandum în Guvern. Cred că săptămâna aceasta are toate şansele să fie adoptat, cel târziu săptămâna viitoare. Suntem la ultimul aviz la Ministerul Muncii (…)”, a mai spus Burduja.

Ministrul de resort a punctat faptul că, de la momentul renunţării la plafonarea preţurilor la energie, va fi nevoie şi de protejarea consumatorilor industriali.

„În acelaşi timp, ca liberal, îmi pun problema legată de industrie, pentru că la fel de important este să protejăm consumatorii industriali, pentru că dacă ei nu vor fi capabili să funcţioneze în continuare, atunci lumea nu va avea un loc de muncă (…). Avem timp să punem totul la punct până în jurul lunii ianuarie, anul viitor, astfel încât la 1 aprilie toate sistemele furnizorilor şi ale întregii pieţe să fie puse la punct, şi consumatorii finali să ştie la ce să se aştepte şi impactul să fie cât mai mic”, a transmis ministrul Energiei.

Recent, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că Guvernul nu respinge posibilitatea de a prelungi plafonarea prețurilor la energie și după 31 martie 2025.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    K476 07.10.2024, 18:55

    De propaganda LGBT ce spune?

  • Avatar comentarii

    NECULAI52 07.10.2024, 19:51

    Ăsta se bate cu pumnul în piept că e liberal, o fi din aripa PSD- ista, care e dominantă! Ca liberal, ar trebui să lupte ca toți românii să-și poată plăti facturile la energie!

  • Avatar comentarii

    dabaca2020 01.11.2024, 19:42

    Dupa toate calculele facute de specialisti ; --Energia electrica ,ar fi ; ENERGIA VIITORULUI ! ?? In acest caz , ce fel de viitor ne garanteaza ,Guvernul ? Sa trecem iar la Lampa cu petrol , si sa ne incalzim cu lemne ? NU pentru ca este interzis ! Si ? Ce vom face ? --Trebuie gasite surse de producerea energieii ifetine ,Adica ,,HIDROCENTRALELEEE ,, si NUCLEARAELECTRICA , Acei ong-istii care ,,tot bat gura , si nu stiu ce fac, sa-i lase in pace ,pe hidrospecialistii sa-si faca treaba , cat vom mai avea apa pe raurile nostre ! Vezi cazul Rstolnita ,sau cazul de la .Tarnita -Laustesti--,Rugojel ,etc,, Si apoi acele Module nucleare , de la Doicesti si altele , Panourile solare sunt un fel de .ceva . La fel si eolienle ,daca bate vantul ,sau nu bate ..

ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
14:08
Ce condimente se pun la murături?
Exclusiv
14:02
Factura Engie, explicată pagină cu pagină. Cât costă taxele, cât plătești pentru energia consumată și unde găsești codul POD
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...