Autoritățile au decis să amplaseze statuia în oraș, astfel că au mers, săptămâna trecută, într-un depozit al Primăriei din Tecuci pentru a vedea în ce stare se află aceasta. Așa au descoperit că bustul din bronz al domnitorului Ștefan cel Mare, care cântărea 1,5 tone, a dispărut, scrie ziarul local Viața Liberă.
Bustul lui Ştefan cel Mare a fost sculptat în anul 2004, de Dan Mateescu, la comanda Primăriei Tecuci, care a plătit atunci 900 de milioane de lei vechi pentru opera de artă.
Statuia a fost de atunci depozitată în diferite locuri. Ea ajunsese în depozitul Unității Militare (acum desfiinţată). Ultima dată a fost văzută în anul 2020, însă de dispariția ei și-au dat seama funcționarii primăriei abia săptămâna trecută, când au venit să vadă în ce stare se află.
Aceștia au constatat că bustul a dispărut fără urmă, în condițiile în care manipularea sa fără utilaje ar fi fost aproape imposibilă. Primarul din Tecuci crede că statuia din bronz a fost topită.
„Cred că infractorii au tăiat-o la fața locului și, cel mai probabil, apoi au topit-o. Nici nu știu dacă furtul a avut loc în mandatul meu”, a declarat primarul tecucean Lucian Costin pentru Viața Liberă.
Edilul a mai transmis că se va întocmi o sesizare penală în acest caz.