Câini și oameni în terapie la Penitenciarul Jilava. „Pentru animal nu contează ce faptă au, el iubește necondiționat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În padocul din cadrul Penitenciarului Jilava sunt 40 de câini fără stăpân îngrijiți de deținuți, într-un program unic în țară, de terapie asistată cu animale. Un proces de reabilitare pentru câinii care vor fi dați spre adopție, înglobat într-un proces mai amplu de reabilitare pentru oamenii închiși.
Cuprins:
Minnie latră ascuțit și face ture de la un colț la altul al ferestrei cu grilaj metalic. Se ridică în două labe, cere atenție. Un deținut îi întinde o mână. Începe să o scarpine sub barbă, spre încântarea cățelei. Pe mâna tânărului scrie „Cine nu vede, nu aude și tace, trăiește o mie de ani în pace”, jurământ Omerta, codul tăcerii în structurile mafiote.
Minnie este unul dintre cei 40 de câini care au acum casă la padocul din interiorul Penitenciarului Jilava. Nu-i pasă ce e tatuat pe mâna care o hrănește și o mângâie. Asta e și misiunea deținuților din programul de terapie asistată cu animale, să le arate patrupedelor iubire. Doar așa le pot tempera comportamentele deprinse pe stradă, acolo unde domnește doar legea supraviețuirii.
Mango, de exemplu, un cățel de vreo 3-4 ani, negru, cu pete albe și cenușii, care azi știe și să dea lăbuța cu oamenii și să se gudure, își ducea veacul pe străzile din comuna Jilava. Într-o zi a fost atacat de o haită rivală. Nu e nicio metaforă aici. A fost sfâșiat de alți câini. O luptă teritorială pe care deținuții care azi îi întind bobițe lui Mango o înțeleg foarte bine.
Această juxtapunere între destinul animalelor și viața multora dintre deținuți dă și succesul programului, crede psihologul Daniel Pîrlog. Aproape 200 de deținuți au făcut cursul de terapie asistată cu animale sau au participat la activități cu patrupedele.
Câinii îi învață să se înțeleagă cu oamenii
„Există, la un moment dat, posibilitatea ca unii dintre ei să vadă în câinele din fața lui poate oglinda lui la nivel uman, adică neînțeles, gonit, fără o șansă dată și atunci empatizează. În relaționarea cu animalele, deținuții pur și simplu trec de acele bariere și își exprimă emoțiile”, spune psihologul.
În fiecare zi, deținuții se aliniază la padoc, își iau în primire câinii de care au grijă.
Minune ia în primire un bărbat solid, care trage de fiare în fiecare zi. E o glumă frecventă la padocul de la Jilava: nu oamenii, ci animalele sunt la putere. „Am fost bodyguard la un restaurant și într-o noapte, într-o încăierare… Am ajuns aici”, se justifică bărbatul. Dar nu are timp de discuții, Minune e nerăbdător să iasă din cușcă. Își primește hamul și se așază în colțul de comandă.
„Minune, aici! Culcat!” Minune își apleacă picioarele din față, păcălit și de bobițele pe care le primește de la prietenul lui.
„Bravo! Lăudat, gratulat, da?”, dă indicații și psihologul. Laudele contează mult, pentru oameni și animale deopotrivă. Lucrând cu câinii, deținuții au parte de un moment de normalitate.
„Deținuții simt bucurie, își aduc aminte că pot împărți cuiva ceva. Faptul că oferă recompense în cadrul ședințelor de terapie animalelor le readuce în imagine lucruri normale, din viața de dinaintea detenției”, spune Daniel Pîrlog. În plus, animalul nu judecă.
Pentru câine nu contează ce faptă au, nu contează ce culoare au, ce cred ei, câinele iubește necondiționat. Daniel Pîrlog, psiholog Penitenciarul Jilava:
„Câinele îl acceptă așa cum este el și este un lucru extraordinar de bun pentru că se produce o schimbare la nivel mental. Și deținuții înțeleg că și ei trebuie sau pot să încerce la un moment dat să-l înțeleagă pe cel din fața lui”, completează psihologul Penitenciarului Jilava.
Vrea să lucreze cu animalele, după ce se eliberează
Pentru deținutul Matei Avramov a contat foarte mult că a putut să aibă grijă de animale. De 18 luni este îngrijitor la padoc. În fiecare zi le dă de mâncare, le face curat, îi plimbă. Habar nu avea înainte de a ajunge în penitenciar că animalele sunt ființe atât de complexe.
„Vedeam un câine strict ca pe un câine care trebuie să stea în curte sau în casă, o pisică la fel, dar nu mă gândeam eu că sunt atât de complicați ca și comportament”, spune bărbatul.
Practic, jobul de la padoc este primul loc de muncă pentru bărbatul de 32 de ani, închis de aproape zece. Își dorește ca după ce se eliberează să fie măcar voluntar la o asociație, dacă nu angajat. Mai are un an până ajunge în fața comisiei de eliberare condiționată când se va decide dacă mai rămâne în penitenciar sau nu.
„Toți sunt prietenii mei, copiii mei. Te fac să râzi, glumești cu ei, e foarte frumos”, spune tânărul care în ultimul an și jumătate a învățat multe despre psihologia canină.
Mulți vin și în urma unor traume, e de lucrat cu ei, trebuie să prindă încredere în tine. Am câini pe care i-am scos din cușcă după două luni, efectiv doi pași din cușcă, dar ușor-ușor, le dai de mâncare, îi mângâi și își revin.Deținut la Jilava:
Câinii care „își revin” pot fi și adoptați. Proiectul din penitenciar este realizat în parteneriat cu Clubul Câinilor Utilitari, Pet Stuff Veterinary Clinic și Big Heart Society. Cei care își doresc să ia un câine de la Jilava se pot adresa acestor organizații și îl pot alege pe cel potrivit de pe pagina de Facebook Romanian Prison Dogs Program.
Deținuții se întorc la penitenciar să-și adopte prietenul necuvântător
În cei cinci ani ai proiectului, primii care au venit să salveze aceste animale au fost deținuții care s-au eliberat.
„Au terminat executarea pedepsei și prietenia lor cu câinele din cadrul programului a rămas trainică. Au venit și au adoptat cățelul. Lucru care pentru noi a însemnat extraordinar de mult, e și seva din care ne hrănim. Speranța noastră e ca acești câini să-și găsească un cămin în care să primească ceea ce merită: iubire și acceptare”, spune psihologul.
Soarele puternic oprește joaca de dimineață. Deținuții își duc prietenii necuvântători în cușcă. Matei le duce de mâncare. E întâmpinat de fiecare dată cu entuziasm. Câinii îl latră bucuroși, unii se ridică în două picioare. Apoi se lasă liniștea.
Deținuții se aliniază la poartă, ordonat, să meargă în celule. Psihologul bate în fierul porții să vină cineva să le deschidă. Regula pentru gardienii din penitenciar este că niciodată nu pot deschide o ușă până când n-o închid pe cea din spatele lor. O măsură de securitate, dar și o lecție. Nici deținuții nu vor putea să meargă către o viață nouă, dacă nu-i pun lacăt celei care i-a dus după gratii.
AndreyRlz 28.01.2024, 04:45
O idee foarte bună, susțin ar trebui și la Rahova la fel