În perioada 3- 4 iunie, între orele 10:00 – 21:00, se va desfăşura în Capitală cea de-a doua ediţie a evenimentului „La Pas pe Calea Victoriei”, astfel că strada redevine pietonală. Mai exact, locuitorii Capitalei se vor putea bucura de un traseu animat de o serie de activităţi recreative, pe segmentul cuprins între Piaţa Victoriei şi Strada George Enescu.
„Luând la pas una dintre cele mai frumoase străzi din Capitală, bucureştenii vor descoperi artişti stradali, mimi, arlechini, animatori pe picioroange, păpuşi uriaşe, muzicieni, portretişti, caricaturişti, dar şi o serie de manifestări artistice menite să însufleţească centrul oraşului: lansări cu baloane de săpun, studiouri foto mobile sau concerte ale unor grupuri vocale şi instrumentale”, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti, remis joi MEDIAFAX.
Noutatea acestei ediţii este data de jocurile copilăriei de altădată. Astfel, Calea Victoriei va deveni practic un teren de joacă, dedicat Zilei Copilului. Nu vor lipsi de la această ediţie nici atelierele de creaţie, precum „Atelierul de tobe”, „Atelierul muzical şi cântecele copilăriei”, „Atelier de realizat maşinuţe din lemn”, „Atelier de realizat păpuşi din material textil”, „Atelier de hârtie”, „Copacul cu dorinţe” şi coltul de picturi pe faţă.
Întregul traseu va fi animat de spectacole de teatru pentru copii precum „Frumoasa şi Bestia”, „Mica Sirenă”,„Cartierul poveştilor” – prezentat de Teatrul „Ion Creangă”, „Capra cu trei iezi” şi „Motanul Încălţat” –prezentate de Teatrul „Ţăndarică”.
Totodată, bucureştenii vor putea admira expoziţia de panouri „La pas pe Calea Victoriei”, care va aduce în prim-plan istoria Bucureştiului de altădată.
Calea Victoriei a mai devenit pietonală sâmbătă, 15 aprilie, de la ora 10, până luni, 17 aprilie, Primăria Capitalei organizând, în zilele de Paşti, spectacole de teatru, concerte, ateliere pentru copii, urmând să fie prezenţi şi mimi, animatori şi portretişti, a anunţat, marţi, Primăria Capitalei.
Primăria Municipiului București a anunțat că 60.000 de oameni au participat la prima ediție a evenimentului „La pas pe Calea Victoriei”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/14/823ff35fc423274a0d983df6db3b007c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/17/077a3e14203d8cd0cce68625faace9d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/18/74acf6907432585822394227d07c573e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/16/6a1548a077d2a3d8fc7daa78af7f24b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/18/cd95d0cbe623cf08eae0a07a3f096084.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/09/9ba679a0871c18e802778404a345a2ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/16/d48dd7e2bcbd567dbb7c4eba11661a6e.jpg)