Au trăit în Persia, în timpul împăratului Șapor (310-379), care a declanșat o puternică prigoană împotriva creștinilor.

Calendar Creștin Ortodox 2 noiembrie 2017

Evangheliei. Din această cauză au fost pârâți la împărat, care a poruncit ca cei trei creștini să fie prinși și aduși la judecată. Mărturisindu-L cu îndrăzneală pe Hristos Fiul Lui Dumnezeu, au fost supuși la chinuri. Prin răbdarea cu care suportau torturile, rămânând nevătămați, i-au adus la credința creștină pe mulți dintre cei care asistau la chinul lor, printre aceștia numărându-se și unul dintre călăi, Aftonie, și sfetnicul împăratului, Elpidifor.

Însuși mama împăratului a mărturisit că este creștină, atunci când a fost adusă înaintea fiului său pentru a da mărturie asupra numelui pe care acesta îl purta.

Împăratul a fost asemuit de către cei trei mucenici cu diavolii pentru ferocitatea cu care chinuia oamenii. „Au, doară, diavol sunt eu?”, a întrebat mânios împăratul, iar Sfântul Mucenic Achindin a răspuns: „Și faptele tale și numele tău te arată a fi diavol, că lucrezi cele diavolești și numele tău se tâlcuiește — împăratul diavolilor…” (Viețile Sfinților).

Ortodoxe
Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist

Greco-catolice
Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist

Romano-catolice
Pomenirea tuturor credincioșilor răposați

Citește și


ANALIZĂ | Armata teroriştilor, în adormire. Extremiștii din Europa care au luptat alături de ISIS s-au întors acasă


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.