„Pensiile cresc din această lună. De astăzi, poştaşii vă aduc pensiile majorate cu 13,8%. Cei care încasaţi pensia pe card veţi primi banii pe 11-12 ianuarie. Este prima majorare a pensiilor din acest an. În urma recalculării, din septembrie se va face dreptate pentru milioane de pensionari!”, a scris ministrul Muncii pe Facebook.
Punctul de pensie a crescut de la 1 ianuarie 2024, de la 1.785 la 2.031 de lei. Astfel, la o pensie medie de 2.010 lei pe lună, creșterea va fi de 267 de lei. Potrivit noii legi, pensiile vor crește pe viitor numai în luna ianuarie a fiecărui an.
Cheltuiala cu pensiile după 1 ianuarie 2024 va fi de 125,9 miliarde de lei anual, urmând să crească cu 10 miliarde de lei din septembrie.
„În momentul de faţă avem o cheltuială cu pensiile de 110 miliarde de lei anual. După 1 ianuarie 2024, vom avea o cheltuială de 125,9 miliarde de lei, iar după aceea, de 135,9 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creştere suplimentară în septembrie de 10 miliarde de lei, adică 2,5 miliarde de lei pe lună. Este important ca românii să ştie că banii pentru creşterea pensiilor din 2024 sunt prevăzuţi în buget”, a declarat Simona Bucura-Oprescu pe 19 decembrie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Iulix10 • 06.01.2024, 08:17
Sa vina pensiile mai repede ca oamenii vor sa-si plateasca taxele la stat.