Elena Udrea a intrat în direct prin telefon din Costa Rica, acolo unde se află de câteva luni, la emisiunea Agenția VIP, de la Antena Stars.

Politiciana a făcut declarații despre sarcina ei. Elena Udrea este însărcinată și urmează să aducă pe lume o fetiță, rezultat al relației pe care o are cu Adrian Alexandrov.

„Conform calculele făcute de medicul meu, fetița se va naște undeva după 23 octombrie. Va fi în zodia Scorpionului.
Primele trei luni au fost grele… Am și pierdut unul dintre copii după prima lună.  Mi-am spus că așa a dat Dumnezeu…

Acum sunt bine, pot să fac mișcare, pot să și mănânc ceea ce vreau. Acum sunt mult mai bine și cred că așa va fi și de acum încolo”, a declarat Elena Udrea.

Politiciana a mărturisit și că s-a simțit singură de ziua sa de nume, de Sfinții Constantin și Elena.

„Este prima onomastică pe care o sărbătoresc departe de țară. Nu îmi doream lucrurile astea, dar s-a întâmplat. Nu am prietenii aici, nimic nu e ca acasă. Încerc să supraviețuiesc acestui moment, acestui episod…Să sperăm că următoarea aniversare, de Mihail Și Gavril, o petrec acasă, alături de familie.

Eu nu sunt făcută să trăiesc în altă țară. Eu sunt făcută să trăiesc în țara mea, în România. Nu am apucat să sărbătoresc. De dimineață am fost la ora de mișcare pentru că încerc să fac mișcare, chiar dacă sunt însărcinată… Neavând aici aproape pe nimeni, nu este neapărat o sărbătoare”, a mai spus ea.


Citește și: EXCLUSIV/ Sergiu Băhăian, „călăul de boschetari”, primul interviu din penitenciar: „Lăcomia m-a împins să fac asta” – VIDEO


 

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Playtech.ro
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Observatornews.ro
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021