„Suntem la o rată 3,94 la mia de locuitori. Măsurile vor fi relaxate când vom ajunge la sub 3,5 cazuri”, a transmis Alin Stoica.

„Tot atunci vor fi redeschise sălile de sport, în timp ce restaurantele vor reveni la un program normal gradual. La interior, se vor redeschide când rata de incidență va fi sub 3 cazuri”, a explicat prefectul.

„Trendul este descendent, mergem către o rată de 3. Personal, sper ca până de Paște să ajungem la 3,5”, a mai spus Alin Stoica.

E previzibil că vom scădea şi sub 3,5 în următoarea perioadă şi atunci programul operatorilor economici şi în perioada de weekend va fi până la ora 21.00 şi circulaţia persoanelor va fi permisă până la ora 22.00

Alin Stoica:

Potrivit bilanțului transmis sâmbătă de autorități, municipiul București înregistrează cea mai mare rată de infectare din ţară, 3,94 de persoane la mia de locuitori, în scădere față de ziua de ieri, 23 aprilie (4,15).

„Recomandarea este pentru noi să fim prevăzători şi să ne facem altfel cumpărăturile, în sensul de a nu petrece foarte mult timp în magazine, pentru că acesta este un factor care duce la aglomerare. Dacă se poate, ar fi bine să scurtăm timpul petrecut în magazine. Comercianţii ne-au solicitat sprijinul şi pe partea de măsuri de control tocmai pentru a comunica cu clienţii că este bine să respectăm măsurile în vigoare”, a conchis prefectul.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Restricțiile de circulație în vigoare, prelungite după ședința Consiliului Municipal pentru Situații de Urgență de sâmbătă, vor fi ridicate pentru Paște și pentru sărbătoarea specifică lunii Ramazan.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI