Candidatele la alegerile parlamentare din București de care nu vă vorbește nimeni: „Partidele au de toate, noi nu beneficiem de nimic”

Comentează

La București, pe listele pentru Camera Deputaților sunt cinci candidați independenți. Unii sunt deja cunoscuți, alții aproape deloc. Libertatea face portretul a două tinere prea puțin știute în lumea politică, dar care cred că cineva trebuie să pășească și pe calea dificilă a unei candidaturi independente. Ionela Alina Geonea și Daniela Șerban au cariere de succes, dar cred că acest lucru nu mai este suficient. Vor să schimbe lucrurile din interior, adică din Parlament.

Alina Geonea are 34 de ani, este economist și jurist și conduce o agenție de organizare de evenimente corporate.

„O agenție care este grav afectată în această perioadă de lipsa măsurilor sustenabile oferite de cei care ne conduc. De punctat faptul că am lucrat exclusiv în sectorul privat, nu am fost și nu sunt abonată la banii publici, tot ce-mi doresc este să lupt pentru drepturile noastre, ale cetățenilor”, își începe Alina Geonea povestea.

Susține că vrea să intre în lumea politică, chiar și pe calea mai grea, a candidaturii independente, pentru că este dezamăgită de partidele clasice.

„Din păcate, am văzut cum actuala clasă politică, fără excepție, înțelege să se comporte cu noi cetățenii și înțelege să folosească impostura, incompetența și dublul limbaj în relația cu noi”, își argumentează tânăra decizia de a lupta pentru un loc în Camera Deputaților.

Alina Geonea vrea să taie subvențiile partidelor

„Am considerat că dacă ei nu ne pot reprezenta, cel mai bine este să încerc să schimb lucrurile”

Bătălia nu este ușoară pentru un independent: nu are acces la media naționale și nici fonduri la dispoziție pentru promovare precum politicienii înrolați în partide.

Candidatura independentă este o cale foarte grea, pentru că nu prea există posibilitatea de a-ți prezenta proiectele. Nu beneficiem de timp de antenă, nu beneficiem de resurse financiare. În schimb, partidele au de toate.Ionela Aline Geonea, candidat independent Camera Deputaților:

Ionela Alina Geonea este indignată de câți bani primesc partidele de la stat, mai ales într-un an greu ca acesta.

„În 2020, noi, cetățenii, vom plăti de la bugetul de stat 150 de milioane de euro reprezentând subvențiile oferite de stat plus decontarea cheltuielilor efectuate în campania electorală”, spune aceasta.

Or, vedem peste tot cum toată lumea spune că nu avem bani pentru Sănătate, Educație, pentru copii, dar niciunul dintre aceste partide nu a optat să renunțe la aceste subvenții sau să le doneze unui spital.Ionela Aline Geonea, candidat independent Camera Deputaților:

Candidatura independentă, o misiune aproape imposibilă

În lipsa notorietății, a susținerii chiar și neoficiale a unui partid și a unui buget de campanie puternic, o candidatură independentă la Senat și la Camera Deputaților pare o misiune imposibilă.

Potrivit unui calcul făcut de Digi 24 în urmă cu patru ani, un independent trebuie să ia în București în jur de 25.000 de voturi la Cameră și 54.000 la Senat, în funcție de coeficientul electoral al circumscripției în care a candidat, adică de rezultatul împărțirii dintre numărul total de voturi valabil exprimate și numărul senatorilor, respectiv deputaților care vor fi aleși aici.

Trei proiecte importante

Pentru viitor, Alina Geonea are trei mari proiecte, dacă va ajunge deputat:

  • „Finanțarea partidelor politice. Dacă un partid politic vrea să existe, ar trebui să se autofinanțeze, din cotizațiile membru sau din alte surse.
  • Imunitățile parlamentare. Aș susține o lege pentru eliminarea lor.
  • Traseismul politic. Dacă tu ajungi parlamentar al unul partid de stânga, iar a doua zi militezi pentru proiecte de dreapta, cum poate fi acest lucru o normalitate?!”

În timpul liber, Alina Geonea este voluntar în mai multe ONG-uri care ajută copiii și animalele.

O finanțistă vrea să intre în Parlament, ca să facă mai ușoară viața antreprenorilor

Daniela Șerban este un alt candidat independent, la Camera Deputaților, pe listele de București. Are tot 34 de ani.

Daniela Șerban a lucrat pentru o vreme în televiziune, la Money Channel | Foto: Facebook

„Sunt mamă de gemene și profesionistă în finanțe. Am lucrat aproape 15 ani în investiții, sunt un om care își dorește schimbare și sunt capabilă să o realizez. În Parlament, vreau să mă ocup de banii românilor, fie că vorbim de banii noștri, ca persoane fizice, fie că vorbim de banii antreprenorilor”, se prezintă Daniela Șerban.

Ar vrea să activeze în două comisii de specialitate, Comisia de Buget Finanțe și Comisia Economică și are proiecte clare.

Propun inclusiv o zi națională a educației financiare și măsuri care să permită includerea treptată a educației financiare în școli și doi, asigurarea unui mediu de afaceri cât mai prietenos.Daniela Șerban, candidat independent Camera Deputaților:

Daniela Șerban susține că sunt nenumărate abuzurile din partea statului la adresa antreprenorilor: „Sunt 12 instituții implicate în controlarea unui om de afaceri. Trebuie modificată legislația”.

A plecat din PLUS

Candidatul independent a fost până nu de mult membru în PLUS. A dorit neapărat să candideze și, pentru că nu a avut loc pe listele partidului, a demisionat.

Această candidatură e un vis pe care nu cred că avea dreptul cineva să mi-l ia și de aceea am continuat cu o candidatură independentă.Daniela Șerban, candidat independent Camera Deputaților:

„Am renunțat la calitatea de membru în USR-PLUS. Eu am candidat și la alegerile europarlamentare, pe loc neeligibil, dar a fost o experiență foarte bună. Acest proiect m-a pregătit pentru candidatura independentă”, susține Daniela Șerban.

Spune că nu se teme de drumul greu al unui independent și nici nu simte că i s-ar pune piedici: „Nu pot spune că am vreo problemă, este o deschidere foarte bună spre candidați independenți, mai ales după campania lui Nicușor Dan și se vede lucrul acesta în teren. Oamenii știu ce înseamnă un candidat independent și sunt deschiși să-l cunoască. Mulți spun că e bine să vadă un candidat independent, pentru că sunt dezamăgiți de toate partidele”.

Deși se consideră o liberală, Daniela Șerban crede că este mare nevoie și de proiecte sociale: „Încurajez inițiativa, dar când ajungem la subiecte sociale, trebuie să conștientizăm că cei care sunt defavorizați trebuie susținuți într-un fel. Susțin întreprinderile sociale de inserție, ele pregătesc persoanele vulnerabile și le ajută să se integreze în societate și să găsească un loc de muncă”.

În timpul liber, Daniela Șerban este pasionată de sport. Practică echitație, schi, face cățărări și drumeții.

Cine sunt ceilalți trei independenți de la București

Pe listele pentru București, la Camera Deputaților, mai sunt trei independenți: Valeriu Nicolae - cunoscut activist pentru drepturile omului, politician, specialist în comunicare, fost membru PLUS, Cătălin Stochiță, cunoscut drept finul lui Marian Vanghelie, a candidat și pentru Primăria Sectorului 5, în vară, tot ca independent.

Și al treilea candidat este arhicunoscut. Gabriel Oprea, fost ministru de interne și vicepremier, fost președinte UNPR, rămas între timp fără partid, din cauza unui litigiu.

Rămas fără UNPR, Gabriel Oprea candidează independent în București

Oprea este judecat pentru ucidere din culpă în dosarul privind moartea polițistului Bogdan Gigină într-un accident de circulație petrecut în octombrie 2015. Gigină era pe motocicletă, în coloana de antemergători ai ministrului Gabriel Oprea, când a căzut cu motocicleta într-o groapă nesemnalizată corespunzător.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
17:10
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Anamaria Ferentz
18:21
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
20:26
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
20:25
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
20:09
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
19:53
Un iaht cu patru oameni la bord s-a scufundat după ce a fost atacat de un cașalot, în mijlocul Oceanului Pacific
TRENDING
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
19:14
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
19:06
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Lola Baird, o tânără de 24 de ani din nordul Londrei, a experimentat recent o problemă neașteptată: răul de mișcare
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale