Casa Albă promite o ripostă „consistentă” după atacul cu trei morți asupra bazei sale din Iordania, dar afirmă că „nu caută un război cu Iranul”

 20 comentarii
Arhiva foto

Washingtonul a anunţat luni, 29 ianuarie, represalii „foarte consistente" după atacul cu dronă din Iordania, imputat grupărilor pro-Iran şi care a ucis trei militari americani, rănind alţi peste 34, informează AFP, potrivit Agerpres. Teheranul a respins orice fel de implicare în acest atac ce a survenit într-un context regional deja exploziv.

Preşedintele Joe Biden „va răspunde, ştiţi, într-un mod foarte consistent. Dar noi nu căutăm război cu Iranul. Noi nu căutăm un conflict mai amplu în Orientul Mijlociu", a declarat, la CNN, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale din cadrul Casei Albe.

„Rezistenţa islamică în Irak", o entitate compusă din grupări armate proiraniene, a revendicat atacurile efectuate duminică în zori, cu drone, împotriva a trei baze de pe teritoriul sirian care găzduiesc soldaţi americani, menţionând în special sectoarele Al-Tanf şi Rukban, aflate în apropiere de frontiera cu Iordania.

Deocamdată este dificil de stabilit dacă una dintre aceste lovituri a fost într-adevăr cea care a ucis trei soldaţi americani şi a rănit alţi 34. Acesta este bilanţul cel mai sever de pierderi umane de când grupările armate proiraniene au lansat, la mijlocul lunii octombrie, rachete şi drone împotriva trupelor Washingtonului şi a celor ale coaliţiei internaţionale antijihadiste.

„Să nu aveţi niciun dubiu: îi vom face să plătească pe toţi cei responsabili, când şi cum vrem noi", a promis duminică preşedintele american Joe Biden, acuzând „grupările de combatanţi radicali susţinuţi de Iran, care operează în Siria şi în Irak” că sunt vinovate pentru atacul asupra trupelor americane „cu baza în nord-estul Iordaniei, în apropiere de frontiera siriană”.

„Tower 22”

Iordania a condamnat un atac „terorist" împotriva „unei poziţii avansate la frontiera cu Siria".

Atacul cu dronă a lovit „Tower 22" ("Turnul 22"), o bază logistică pe teritoriul iordanian, situată chiar vizavi de zona Rukban, în teritoriul sirian, potrivit armatei americane.

Această poziţie găzduieşte 350 de membri ai trupelor de infanterie şi forţelor aeriene ale SUA, care asigură misiuni de sprijin esenţiale, în special în cadrul coaliţiei internaţionale angajate împotriva grupării Statul Islamic.

De la jumătatea lunii octombrie, peste 150 de atacuri cu drone sau atacuri cu rachete i-au vizat, în Irak şi Siria, pe soldaţii americani şi ai coaliţiei internaționale, aceasta fiind o repercusiune directă a războiului din Fâşia Gaza între Israel, aliatul Washingtonului, şi gruparea islamistă palestiniană Hamas, susţinută de Teheran.

Poziția Teheranului

Teheranul „nu are nicio legătură şi nu are nimic de-a face cu atacul asupra bazei americane", a reacţionat reprezentanţa permanentă a Iranului la ONU.

Ministerul iranian de Externe a declarat că nu doreşte „extinderea conflictului în Orientul Mijlociu", potrivit purtătorului său de cuvânt, Nasser Kanani.

Dar, a spus el, Iranul „nu este implicat în deciziile luate de grupările de rezistenţă cu privire la modul în care sprijină naţiunea palestiniană".

„Rezistenţa islamică din Irak” susține că răspunde „masacrelor” comise în Fâșia Gaza

De la jumătatea lunii octombrie, cele mai multe atacuri împotriva soldaţilor americani au fost revendicate de „Rezistenţa islamică din Irak".

În comunicatul în care revendică responsabilitatea pentru loviturile de la Rukban şi Al-Tanf, gruparea a afirmat că acţionează pentru a „rezista" forţelor americane din Irak şi din regiune şi „ca răspuns la masacrele" din Fâşia Gaza.

În extremitatea estică a Siriei, „grupuri de combatanţi pro-Iran au evacuat 12 poziţii" în zonele Boukamal şi al-Mayadine, a anunţat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Aceste transferuri au fost motivate de „teama unui răspuns american" după moartea celor trei soldaţi, potrivit OSDO.

Ca represalii la atacurile asupra personalului său, Washingtonul a efectuat deja mai multe lovituri în Irak împotriva luptătorilor din grupările armate pro-Iran.

La fel şi în Yemen, unde bombardamentele au avut ca ţintă poziţii ale rebelilor houthi, care vizează traficul maritim internaţional în Marea Roşie.

Irakul cere „stoparea spiralei violenţei” din Orientul Mijlociu

Bagdadul a condamnat luni atacul sângeros asupra soldaţilor americani din Iordania, făcând totodată apel la „stoparea spiralei violenţei" în Orientul Mijlociu.

„Guvernul irakian denunţă escaladarea în curs" de desfăşurare, a declarat într-un comunicat purtătorul său de cuvânt, Bassim Alawadi, asigurând că ţara sa doreşte să ajute „la elaborarea de reguli de angajament fundamentale, pentru a evita mai multe repercusiuni în regiune şi a împiedica extinderea conflictului".

Atacul a fost condamnat, de asemenea, de Egipt, Bahrain şi Marea Britanie, al cărui şef al diplomaţiei, David Cameron, a cerut Iranului o „dezescaladare în regiune".

Citiți și:

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (20)
  • Avatar comentarii

    K476 30.01.2024, 01:00

    Cu alte cuvinte riposta doar de la noi, voi sa nu ripostati, doar noi, ca lovim prieteneste, vrem pace, ne aparam.

  • Avatar comentarii

    croco601 30.01.2024, 01:09

    O conducere SUA întreagă la minte ar fi zis: Ok, am luat-o pe coajă, haideți să ne așezăm acum la discuții. Nu e cazul lui Biden sau SUA! Vor urma represalii, apoi alte bombe șamd. Până când într-o noapte, NEBUNUL NUCLEAR (poate fi și Bibi) va apăsa butonul roșu. Adio!

  • Avatar comentarii

    ..ZORRO.. 30.01.2024, 08:48

    Casa Albă promite o ripostă „consistentă”... nu promite sa-si retraga trupele din strainatate sau sa faca pace; promite sa faca si mai mult razboi... SUA chiar doresc cat mai multe razboaie, asta e politica lor si din asta fac profit- din moarte, suferinta si distrugere...?

  • Avatar comentarii

    ..ZORRO.. 30.01.2024, 08:51

    … toate trupele si bazele americane din strainatate trebuie sa dispara…

  • Avatar comentarii

    Iulix10 30.01.2024, 09:03

    Sa nu izbucneasca un razboi cu Iranul.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală