Casa bântuită de fantome din Naipu i-a pus pe jar pe localinici: ”Doar Dumnezeu îi mai poate salva!”Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

La 50 de kilometri de București, în satul Naipu aproape că nu mai e localnic să nu fi aflat de casa bântuită. La cârciumi, la gura porții sau la magazin, toți discută despre întâmplarea care i-a adus în centrul Universului. Nu și-ar fi dorit nicidecum asta, dar ce se întâmplă în locuința respectivă întrece orice imaginație. Vinovat, spun unii, ar fi un copil ce încă nu a început clasa a V-a, care ar avea puteri paranormale. Medicii l-au consultat, inclusiv ieri, dar nu au descoperit că puștiul ar avea vreo afecțiune.

Pe o stradă ce se rupe de șoseaua care leagă Capitala de Oltenia, câteva femei dezbat aprig subiectul. Gârbovite de muncă și de probleme, veteranele satului par să se fi pus la punct cu năzdrăvănia din satul lor. Că au aflat de la TV sau s-a dus vorba din gură în gură, bătrânele prind și mai mult viață. când le întrebăm de cazul respectiv. Sunt interesate de subiect! Își freacă mâinile crăpate de genunchii obosiți și ne povestesc. Doar așa ceva nu s-a mai auzit pe ulițele lor, acum asfaltate, pe care circulă, deopotrivă, căruțe și mașini cu mulți cai putere.

”Fantoma e băiatul.  Ăla are energie în el, că el, când se uită zboară toate”, e categoric un moș, ce stă mândru în mijlocul șoselei. ”Spune că cineva i-a cules porumbul și i l-a adus în bătătură. Nu se știe cine, cum!”, sare de colo o bătrână care pare să știe mai multe. ”Fantoma a venit cu el”, glumește o altă veterană.

Discuția e tot mai aprinsă, subiectul e pe placul lor. ”Necuratul și-a băgat coada, nu se paote așa ceva!”, e convinsă mamaia care stă la doi pași de mine, pe un scaun uitat de timp.

”Și nouă ne vine să râdem. Poate vine fantoma și pe la noi”, glumesc pensionarele. Una, mai serioasă, le taie macaroana: ”Nu e nimic de râs, Doamne Ferește!”.  ”Eu sunt singură acasă și mi-e frică”, ni se destăinuie o alta. ”Doar Dumnezeu îi mai poate salva. Doar El știe”, e concluzia unanimă a bătrânelolor care, de plictiseală, s-au strâns ciorchine la margine de drum.


Singurul oraș subteran din România. Se spune că mulți dintre cei care au pășit nu s-au mai întors


 

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Playtech.ro
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Un tată i-a salvat viaţa fiului de patru ani în ultima clipă, din faţa unei maşini scăpată de sub control, în Rusia
Observatornews.ro
Un tată i-a salvat viaţa fiului de patru ani în ultima clipă, din faţa unei maşini scăpată de sub control, în Rusia
Horoscop 16 aprilie 2021. Leii trebuie să își tempereze propriile porniri războinice și dorința de a se impune
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2021. Leii trebuie să își tempereze propriile porniri războinice și dorința de a se impune
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Știrileprotv.ro
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)