Ansamblul rezidențial dezvoltat de Cosmin Olăroiu în locul fostei fabrici Izolatorul include șapte blocuri cu 568 de apartamente, spații comerciale de 6.500 de metri pătrați și 820 de locuri de parcare. Proiectul, evaluat la peste 100 de milioane de euro de cei de la Hagag Development Europe, marchează o extindere ambițioasă a pieței imobiliare din București.

Cosmin Olăroiu și partenera lui de afaceri, Roxana Tănase, dețineau fiecare câte 50% din acțiunile companiei Izolatorul, însă înainte de finalizarea tranzacției cu Hagag, femeia s-a retras din afacere. Astfel, antrenorul a rămas unic acționar.

Autorizația de construție trebuie prelungită

Dezvoltatorul israelian a preluat proiectul în două faze de construcție, cu o suprafață totală de 54.000 de metri pătrați. Înțelegerea dintre cele două părți include și angajamentul lui Cosmin Olăroiu de a extinde autorizația de construcție, expirată în octombrie 2024, pentru a adăuga un etaj suplimentar în prima fază a dezvoltării.

Official portraits of Jiangsu Suning F.C. for the 2019 Chinese Super LeagueIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Pentru acest proiect, Cosmin Olăroiu și partenera sa aveau inițial promisiunea unei sume de 5 milioane de euro. În plus, până la sfârșitul anului trecut, au fost semnate precontracte de vânzare pentru 115 apartamente din ansamblu, cu o valoare totală de peste 13,5 milioane de euro.

Costurile totale estimate pentru dezvoltarea ansamblului rezidențial se ridică la 84,5 milioane de euro. Dezvoltatorul israelian anticipează venituri de 103,5 milioane de euro și un profit brut de aproximativ 19 milioane de euro din vânzarea apartamentelor și a locurilor de parcare, după cum notează cei de la Profit.

Olăroiu a investit în mai multe proiecte

Cosmin Olăroiu nu este la prima experiență în domeniul imobiliar. În ultimii ani, el a finalizat două proiecte de lux, Wida Mamaia Residence în Constanța și Kiseleff 16 în București. Prețurile apartamentelor din Kiseleff 16, amplasat într-o zonă exclusivistă, depășesc 11.000 de euro pe metru pătrat.

Pe lângă succesul său în afaceri, Cosmin Olăroiu rămâne unul dintre cei mai bine plătiți antrenori de fotbal, cu un salariu anual de 4,6 milioane de euro la clubul Al Sharjah din Arabia Saudită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.