Organizatorii petrecerii au anunţat că sunt disponibile 600 de invitaţii pentru noaptea de Revelion şi că vor menţine aceleaşi cursuri din timpul anului.
Anunţul a fost făcut pe pagina evenimentului, cu câteva săptămâni înainte de tragedia din Colectiv.
"31.12.2015. Așa-i că în ultimii ani revelionul a devenit supraevaluat? Totul e plin de “oferte” care mai de care mai opulente și mai all inclusive, dar in the end e vorba fix de o singură seară, în care vrei doar să te distrezi fără prea multe bătăi de cap și poate să bei peste măsură pentru că doar o dată pe an este 31 decembrie. Ne place să păstrăm lucrurile cât mai simple, așa că te așteptăm la o petrecere unde te poți distra fix așa cum ai făcut-o în timpul anului. Îi vom avea alături pe GOLAN, Suie Paparude, UFe, Charlie Boy The Rabbit King și Tzuc. Nu credem că e nevoie de mai mult", scriau organizatorii pe pagina evenimentului.
32 de oameni au murit şi alţi 130 sunt internaţi în spital, după ce clubul Colectiv a luat foc, în urmă cu o săptămână. Localul avea autorizaţie pentru doar 80 de locuri, dar numărul persoanelor din club era, aproape mereu, depăşit.