Sorana, mama suspectată că și-a maltratat bebelușul, în Danemarca, vizitată în detenție de fratele ei: „Am găsit-o slăbită și descurajată. Am avut voie să-i las o Biblie”

Comentează

Doi membri ai familiei extinse au primit permisiunea de a-i vizita miercuri, 9 februarie, pe soții Ionuț și Sorana Rotundu, suspectați că și-au maltratat copilul de cinci săptămâni și aflați în centre de detenție separate în Danemarca. Beniamin, fratele Soranei, a povestit, într-o postare video pe Facebook, preluată de site-ul Diaspora.ro, cum a decurs întâlnirea cu sora sa.

„Am avut voie sa o văd pe sora mea timp de 30 de minute. E primul contact al ei cu familia după o săptămână și jumătate de când a fost arestată”, a explicat fratele Soranei Rotundu.

„Am găsit-o slabită și descurajată. Nu a știut și nu i s-a comunicat că are dreptul să contacteze Ambasada, a aflat asta abia duminică, atunci când a și fost vizitată de reprezentantii Ambasadei României de la Copenhaga”, a povestit Beniamim.

„A început să muncească acolo, ca să își poată cumpara produsele necesare de igienă de la magazinul închisorii. Îi e foarte greu că nimeni nu o înțelege, ea nu stăpânește bine nici engleza, daneza nici atât”, a completat bărbatul.

Nu au avut voie să vorbească despre Mathias

„Ne-a întrebat de Mathias și de soțul ei, dar nu am avut acceptul să vorbim despre nimic despre ancheta aflată desfășurare. Polițistul care era de față ne-a comunicat că nu putem să o întrebăm nimic despre cum au decurs lucrurile din momentul în care a fost arestată. Am avut, însă, voie să îi dăm o Biblie și putem să îi ducem haine de schimb”, a completat Beniamin.

În numele familiei, vă mulțumim tuturor celor care vă rugați pentru familia Rotundu, e greu tare acum, dar avem încredere ca nu va mai dura mult și adevărul va ieși la lumină.Beniamin, fratele Soranei Rotundu:

„Avem încredere în avocați și în autorități. Speram ca următorul pas să fie repatrierea nepoțelului meu, pentru că asta o să îi liniștească cel mai tare pe părinți, să știe că bebelusul e în siguranța”, a conchis Beniamin.

Bunicii materni din Vaslui pot prelua copilul din Danemarca asupra căruia autoritățile daneze au instituit măsura de plasament temporar, a anunțat marți, 8 februarie, Gabriela Firea, ministrul familiei.

Într-o declarație pentru Libertatea, încredințată luni, după ce a discutat cu părinții, ambasadorul Alexandru Grădinar a spus că cei doi au fost informați de starea de sănătate a bebelușului lor, care se află acum în afara oricărui pericol de moarte.

Tot luni, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela Firea, a anunțat că instituția pe care o conduce a solicitat oficial autorităților daneze să permită aducerea în România a bebelușului internat în Danemarca, când starea sa de sănătate o va permite.

Au cerut înlocuirea avocaților din oficiu

MAE a transmis că certificatului de naștere danez al copilului a fost înregistrat în registrele de stare civilă române, apoi a fost emis pe numele celui mic certificatul de naștere românesc.

Sorana și Ionuț Rotundu au solicitat înlocuirea avocatului din oficiu. Ambii avocați solicitați de ei sunt foști procurori, specializați în astfel de cazuri.

Cei doi sunt acuzați separat pentru că se prezumă că unul, oricare dintre ei, ar fi putut pune viața copilului în pericol, nu amândoi împreună. Deci chiar dacă e un singur copil în cauză, sunt doi suspecți, două cauze diferite, două procese diferite.

Foto: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește