Bărbatul în vârstă de 70 de ani din localitatea vasluiană Blăgeşti s-a aruncat pe geamul toaletei de la etajul 1 al unităţii sanitare. Incidentul a avut loc la sfârşitul lunii iunie şi, după ce fiicele bărbatului au depus o plângere la poliţie pentru afla cu exactitate în ce împrejurări a decedat tatăl lor, oamenii legii au deschis o anchetă.
„Fiicele bătrânului au depus o plângere prin care îşi exprimă anumite suspiciuni cu privire la acordarea îngrijirilor medicale în cazul tatălui lor. În cauză, a fost deschis dosar penal în care poliţiştii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca pe parcursul cercetărilor să fie clarificate aspectele şi faptele din plângerea respectivă. e data de 24 iunie, a fost înregistrată o sesizare de la cadrele medicale cu privire la faptul că un bărbat de 70 de ani, din comuna Blăgeşti, a fost transportat la o clinică pentru efectuarea examenului la Computer Tomograf, dar odată ajuns la clinică, el a decedat. Bărbatul fusese internat pe data de 22 iunie, la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, iar în noaptea de 23 spre 24 iunie, a ieşit din salon şi a sărit de la etajul I, de la geamul grupului sanitar. În cauză, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ au dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Mihaela Ştraub, conform Agerpres.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro