USR solicită ca „tunul imobiliar să fie oprit‟ și cere să fie realizată o licitație.

„USR PLUS susţine dezvoltarea şi investiţiile, dar nu în defavoarea cetăţenilor. Dacă se doreşte valorificarea terenului şi dezvoltarea acolo a unor proiecte imobiliare, trebuie organizată o procedură transparentă de licitaţie‟, se arată într-un comunicat al formațiunii politice.

„Trebuie să reaşezăm întreaga discuţie şi transparenţa este cea mai bună cale pentru statul român de valorificare a terenului. Să nu uităm că vorbim de o sumă, poate, de 300-400 de milioane de euro. Adică, cam cât s-a investit anual în drumurile naţionale şi autostrăzile din România‟, a declarat Cristina Prună, deputat USR PLUS şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Acuzații dure

Actul normativ a fost votat în luna septembrie a anului trecut, cu sprijinul PSD, PNL și PMP, dar a fost atacat de USR și UDMR, declanșând un adevărat scandal.

Cătălin Drulă, pe atunci parlamentar USR, acum ministru al transporturilor, acuza la acel moment că legea este un „tun imobiliar transpartinic”, valoarea terenurilor cedate gratuit fiind estimată la 300-400 de milioane de euro.

În sesizarea făcută se preciza că înstrăinarea se face fără contraprestație, adică fără ca statul să primească ceva la schimb pentru teren.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

De asemenea, se afirma că legea încalcă principiul bicameralismului, legea fiind modificată substanțial în Camera Deputaților față de varianta adoptată de Senat.

Proiect imobiliar de aproape 3 miliarde de euro

Camera de Comerț are deja un proiect imobiliar imens, de 2,86 de miliarde de euro, cu grupul Iulius, patronat de omul de afaceri Iulian Dascălu.

Cele două părți vor să construiască mai multe clădiri de birouri, parcări, muzee și spații comerciale în zonă.

CCR a respins sesizarea privind terenurile de la Romexpo. USR îi cere președintelui retrimiterea legii în Parlament: „Tunul imobiliar trebuie oprit‟
Proiectul imobiliar pe care Camera de Comerț îl are cu grupul Iulius

Camera de Comerț a salutat decizia Curții Constituționale. „De la bun început, CCIR a susținut și a argumentat că modificările și completările aduse Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerț din România, sunt constituționale și în deplină concordanță cu legislația în vigoare. Decizia de astăzi a CCR vine, astfel, să întărească argumentația CCIR, în dauna celor care, din diferite motive, au contestat modificările aduse actului normativ‟, se arată într-un comunicat al acesteia.

„Filozofia” lui Călin Georgescu și marea răzbunare
Recomandări
„Filozofia” lui Călin Georgescu și marea răzbunare

Aceasta mai spune că proiectul imobiliar va aduce la bugetul local și cel național 345 de milioane de euro pe an.

Fondul NEPI vrea licitație

Legea a a fost atacată anterior și din mediul economic. Grupul NEPI, un concurent al Iulius și unul dintre cei mai mari proprietari de mall-uri din România, a cerut realizarea unei licitații pentru teren sau pentru drepturile de dezvoltare imobiliară.

Acesta a acuzat că legea este un ajutor de stat indirect către Iulius și a făcut o plângere la Comisia Europeană. Ulterior, și forul european s-a interesat de lege.

Terenurile de la Romexpo au fost primite de CCIR în administrare în 2004, pe o perioadă de 49 de ani.

Guvernul Orban a argumentat împotriva proiectului

În punctul de vedere al Guvernului, întins pe 24 de pagini, Executivul arăta există mai multe argumente pentru care proiectul nu trebuie adoptat.

Guvernul arăta atunci că Parlamentul nu poate dispune de proprietatea privată a statului, iar experții mai arătau că legea se aplică unei singure entități.

Tot în punctul de vedere al Executivului se mai spunea că legea este discriminatorie, nefiind precizate criteriile potrivit cărora terenul în cauză trebuie să fie trecut în proprietatea Camerei de Comerț și nu a altei entități.

Concluziile tragediei aviatice de la Letca Nouă. Cum au murit pilotul și tânăra de 28 de ani care primise zborul drept cadou de la iubit
Recomandări
Concluziile tragediei aviatice de la Letca Nouă. Cum au murit pilotul și tânăra de 28 de ani care primise zborul drept cadou de la iubit

Cu toate acestea, Guvernul nu a scris în punctul său de vedere că nu susține proiectul, ci a lăsat totul la latitudinea Parlamentului.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
E cea mai mare țeapă pentru românii românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice pe casă. Ce se întâmplă dacă instalatorul nu a venit să le instaleze
FANATIK.RO
E cea mai mare țeapă pentru românii românii care vor să-și pună panouri fotovoltaice pe casă. Ce se întâmplă dacă instalatorul nu a venit să le instaleze
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI