Corina Matlinschi se afla în localitatea Manasia, din județul Ialomița, de unde făcea o transmisiune live în data de 15 august.

Atunci, ei și unuia dintre colegi le-au fost furate rucsacurile din carul de transmisiune, astfel că reporterul a apelat la poliție.

„“Eu pe cine caut?”
SAU
“Domnișoară, să vă țin acum morală?”

Au fost întrebările adresate de unul dintre polițiștii din Urziceni veniți după apelul la 112.

Pe 15 august, de Sf Maria mie și unui coleg ne-au fost furate rucsacurile din carul de transmisiuni în timp ce făceam un live, la 10 metri distanță.

Se întâmpla în Manasia, județul Ialomița (acel județ unde te furau în voie la Sinești și unde o echipă RTV aproape a luat bătaie tocmai pentru că făcea un material despre asta).

“Vă luăm declarații și vedem ce putem să facem.”

Cei doi pleacă, citez “să periem locurile din oraș unde știm că-și fac veacul hoții””, a scris Corina Matlinschi în mediul online.

Aceasta afirmă că polițiștii i-au găsit pe hoți și i-ar fi învățat cum să scape de dosarul penal.

Ce a pățit un reporter TV care a fost victima unui furt. "Domnilor polițiști, 10 zile mai târziu nu doar că nu m-ați sunat, ci mi-ați trimis hoțul acasă"

„După o oră, stăteau la birouri în secția de poliție. Mai târziu am înțeles de ce. Pe hoți i-au găsit. Cu ajutorul unei camere de supraveghere din zonă. Nu doar că i-au găsit, ci i-au și învățat cum să scape de dosarul penal.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Domnilor polițiști,

10 zile mai târziu nu doar că nu m-ați sunat, ci mi-ați trimis hoțul acasă.

Deși aveați numărul meu de telefon. Dar de ce să vă deranjați… țiganul m-a găsit și singur.

Tatăl a luat totul asupra lui, așa cum l-ați învățat ca să nu-l rețineți pentru 24 de ore pe fiul minor.

Acte, bani, chei, carduri. Tot. Doar să ne împăcăm la mediator.

“A greșit, ne pare rău, vă dau totul înapoi, suntem de bună credință”. Ei au fost, dar dvs. domnilor polițiști?

Apropo, mulțumesc. A ajuns și la mine numărul dosarului penal. Mi l-a dat hoțul.

Nu ați vrut să comunicăm decât prin purtătoarea de cuvânt, însă eu nu sunt așa apropiată de ea cum sunteți dvs. de hoți. Și nici nu cred că cei care nu lucrează în presă sună la purtătorii de cuvânt când sunt victimele unor infracțiuni”, a mai spus ea.

„Apropo…Nici după cazul Caracal n-ați scăpat de treaba asta cu “Domnișoară, se putea și mai rău”… și când vorbele astea mai vin și de la adjunctul poliției de acolo…

Păcat. Unii dintre colegii dvs chiar își dau interesul și merită respect. Dar sunt blamați și ei din cauza …a ce? O fi incompetență, o fi delăsare…rea voință sau ce…

Poliția Româna- siguranță și încredere. Pentru cine?

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

P.S. Mă gândesc că vă gândiți că am lucruri cu care să pot să demonstrez ce am scris mai sus. Nu că ar mai conta acum. Ați scăpat de făcut hârtii și de data asta”, a încheiat reporterul.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI