Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că prestația naționalei de fotbal la Cupa Mondială este de apreciat și i-a invitat pe jucători la Kremlin, pentru a discuta despre realizările acestora.
Naționala de fotbal a Rusiei a fost eliminată din optimi de la Campionatul Mondial, scor 4-3 la penalty-uri cu Croația, 2-2 în 120 de minute, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a dezvăluit cum a decurs comunicarea dintre putin și membrii naționalei Rusiei, scrie Mediafax.
”Preşedintele l-a sunat pe Cherchesov, sâmbătă, înainte de meci şi i-a urat succes. După meci, Putin l-a sunat din nou remarcând performanţa reuşită la acest turneu. Preşedintele i-a invitat la un eveniment în care se va face un rezumat al parcursului naţionalei pentru a determina moştenirea lăsată de Rusia în urma Campionatului Mondial”, a declarat Peskov, conform Sputniknews.com.
Premierul de la Moscova, Dmitry Medvedev, a avut cuvinte de laudă la adresa naționalei:
”Vom avea un alt tip de fotbal după performanţa noastră, sunt sigur. Aţi fost grozavi, vă mulţumesc pentru aceste meciuri, în special pentru acesta (n.r. – cu Croaţia). Poate voi spune ceva care sună ciudat, dar e probabil cel mai bun meci din istoria naţionalei de fotbal a Rusiei”, a spus acesta.
FOTO: EPA