Ana Maria Prodan
Soţia fotbalistului Laurenţiu Reghecampf este o femeie ocupată. Pe lângă viaţa de familie, Ana Maria Prodan e prinsă şi cu afacerile. Între altele, deţine un parc auto în Târgovişte, care, după spusele vedetei, merge ”destul de bine”. Cunoscută în lumea fotbalului drept “sexy-impresara”, pentru că deţine licenţă de agent de jucători, Ana Maria a decis, de curând, să preia frâiele unei grupări, astfel că a ajuns preşedinte la CS Buftea, echipă care activează în Liga a II-a.
“Cariera mea a început înainte să fiu nevastă de fotbalist. Mi-am clădit-o singură. Mama, familia m-au ajutat întotdeauna. Acum am noroc de un bărbat care este lângă mine secundă de secundă şi care mă sfătuieşte în tot ceea ce fac”, Ana Maria Prodan
Lorena Trică

Soţia lui Eugen Trică, fotbalist la Anor-thosis Famagusta, nu suportă să stea degeaba. Ea deţine un atelier de modă, H&A by Helot, şi un engros de pantofi. Modelele de rochii şi, mai nou, cele de pantofi sunt creaţii proprii. Lorena nu se gândeşte neapărat la profit, ci la faptul că ocupaţia o ţine tot timpul în priză. Mai mult, ea a făcut şi cursuri de specializare în designul vestimentar şi a obţinut o diplomă la Milano.
“Nu aş putea să stau degeaba. Mi-a plăcut întotdeauna designul vestimentar şi am pus în practică această pasiune mai veche a mea. Modelele sunt creaţii proprii şi mă mândresc cu ele. Simt că fac ceva important şi că munca mea este apreciată”, Lorena Trică
Nely Lucescu

Mircea Lucescu are o soţie care se descurcă de minune în mediul afacerilor. Cum în cea mai mare parte a timpului tehnicianul este ocupat cu pregătirea formaţiei Şahtior Doneţk, Nely este cea care are grijă de bunul mers al afacerilor familiei Lucescu. Aceasta este patroana uneia dintre cele mai profitabile agenţii de turism din Bucureşti, “Nely Voyages”.
Cristina Niculae
Soţia lui Marius Niculae nu poate sta nici ea locului. Cristina se ocupă chiar de afacerea pe care a pus-o pe picioare împreună cu soţul ei, salonul de tatuaj “Fashion Tattoo”, din Bucureşti. Ea are grijă de tot ce ţine de managementul locaţiei, dar nici nu se dă în lături să supravegheze îndeaproape activitatea care se desfăşoară zilnic în salonul de pe bulevardul 1 Mai.
Anna Lupescu

Consoarta lui Ionuţ Lupescu, omul numărul doi din Federaţia Română de Fotbal, are timp pentru afaceri. Fire întreprinzătoare, Anna Lupescu, nu putea sta departe de lumea fotbalului, aşa că s-a implicat în proiectul “Sport Magazin”. Anna este director general al publicaţiei sportive care apare săptămânal.
Cristina Copos

Fără discuţie, Cristina Copos e una dintre cele mai de succes femei de afaceri din România. La averea considerabilă a familiei Copos, evaluată de revista “Capital” la aproximativ 270 de milioane de euro, a contribuit din plin şi soţia patronului clubului Rapid. Cristina Copos deţine, între altele, funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie de la “Ana Pan” şi de director general al companiei “Ana Co”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7f5e78a1a35676a3508ed60fbb24a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_bad85b2623c3f691a2a2710113123ad2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_be95fccbad54318be0d4fe98be8c071b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e774abd240705f69f5de307e11b79da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cc98bb49d5a49a23531a045830b6da0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f6fbc07c883112a14b6e2109bde2ceb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d027fe15cd332f6a3d1419c4d7feb9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_788d2452b96d39749ec652eb4e37c6ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/03/3952-133987-27anamariaprodan2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-consultari-cotroceni-bolojan-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/6782017311576465701153258244591128715910477n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/5-stiri-mondene-by-libertatea-22-aprilie-scaled-e1776879297873.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dan-negru-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratie-presa-consultari-psd-pnl-usr-udmr-e1776869166920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dominic-fritz-usr-consultari-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casierita-concediata-pentru-doua-batoane-energizante-dupa-25-de-ani-de-munca--imagine-cu-caracter-ilustrativ-e1776886698868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-companie-aeriana-introduce-paturile-supraetajate-in-avion--foto-air-new-zealand-e1776880665693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medici-de-familie-in-rural-foto-salvati-copiii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/presa-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-sunt-ingropati-mortii-la-2-metri-adancime.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz-avertisment-pentru-psd-daca-voteaza-o-motiune-cu-aur-nu-mai-pot-fi-parteneri--foto-dumitru-angelescu-e1776882986386.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ancheta-incendiului-de-la-matei-bals-a-fost-finalizata--foto-vlad-chirea-e1776878077532.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8737525-e1776874371793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/ilie-bolojan-nemultumit-armata-paznici-metrorex-costa-15-milioane-euro-an-nu-justifica-activitate-e1773746443476.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.