Ce este ICAN, Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare, care a câștigat premiul Nobel pentru Pace 2017

Comentează

Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN) a câștigat premiul Nobel pentru Pace 2017. Anunțul a fost făcut în urmă cu scurt timp, la Oslo, iar la scurt timp site-ul oficial al ICAN a picat, cel mai probabil după ce lumea a încercat să afle mai multe detalii despre scopul său.

Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare a primit premiul Nobel pentru Pace 2017  "pentru activitatea sa de a atrage atenţia asupra consecinţelor catastrofice umanitare ale oricărei utilizări a armamentului nuclear şi eforturile sale revoluţionare de a ajunge la o interzicere pe baza unui tratat a acestor arme", după cum a anunțat președinta Comitetului Nobel din Oslo, în discursul său.

Anunțul nu este tocmai unul surprinzător, în contextul în care problema nucleară domina pronosticurile, în special în urma amplificării tensiunilor între Washington și Phenian, dar și pe fundalul incertitudinilor privind acordul iranian.

Cu toate acestea, unii considerau că cei care vor câștiga premiul Nobel pentru Pace 2017 vor fi  personajele cheie ale acordului dintre Iran și marile puteri în privința dosarului nuclear, șefii diplomației europene și iraniene, Federica Mogherini și Mohammad Javad Zarif. Anunțul Comitetului Nobel vine într-un moment critic, în contextul în care Donald Trump ar putea să denunțe acordul iranian.

ICAN a "atras un semnal de alarmă privind amenințare armelor nucleare și a cerut interzicerea acestora" în ultimul deceniu, a afirmat lidera organizației, Beatrice Fihn, săptămâna aceasta, agenției France Presse. "Treaba noastră nu se încheie până când armele nucleare nu dispar", a continuat aceasta.  "Armele nucleare poate reprezenta sfârșitul lumii. Atât timp cât există, riscul va fi prezent, iar până la urmă norocul nostru se va încheia", a mai spus aceasta.

Arhiva foto

Ce este Campania Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare

În schimb, comitetul a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace 2017  Campanie Internațională pentru Abolirea Armelor Nucleare, un grup mondial care promovează și încearcă să obțină interzicerea armelor nucleare la nivel mondial. Campania a fost lansată în 2007 și are 468 de organizații partenere din 101 țări. Mai precis, scopul ICAN este implementarea unui Tratat pentru Interzicerea Armelor Nucleare. Fondatorii acestei campanii au fost inspirați de succesul Campaniei Internaţionale pentru Interzicerea Minelor Terestre, încercând să obțină rezultate similare.

Bugetul anual al ICAN este de aproximativ un milion de dolari, primind donații din partea UE, precum și din partea unor țări precum Norvegia, Elveția, Germania și Vatican, notează The Guardian.

Organizația a obținut o victorie importantă în iulie, la ONU, unde aproximativ 50 de ţări au lansat semnarea unui tratat care interzice arma atomică. Impactul a fost unul simbolic, căci textul a fost boicotat de cele nouă puteri nucleare - Statele Unite, Rusia, Regatul Unit, Franţa, China, India, Pakistanul, Israelul şi Coreea de Nord - care deţin în total aproximativ 15.000 de erme nucleare.

Citește și:REPORTAJ/ Mama româncei de Nobel: „A fost un copil care nu s-a plictisit niciodată, la un moment dat colecta timbre”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj din două cadre: în stânga, o persoană care își face un selfie purtând o cască tactică militară, mască de camuflaj și ținând un cuțit, iar în dreapta, o mulțime de oameni adunați în fața unei școli lângă o ambulanță parcată.
13:29
Atacul de la școala din Bistrița, analizat de psihologul Radu Leca: „Spațiul virtual a fuzionat cu realitatea. A fost calculat și cu sânge rece”
Șantierul Naval Mangalia Sursa foto: Hepta
12:13
Prima reacție a Rheinmetall după preluarea Șantierului Naval Mangalia: ce planuri are compania germană
MONDEN
Asia Express editia 26
12:25
„Asia Express” 19 octombrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate. Ce trebuie să facă echipele aflate în competiție
Larisa Iordache
12:10
Larisa Iordache a semnat cu Pro TV: "O nouă provocare pentru mine"
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
07:35
Au început audierile miniștrilor propuși pentru Guvernul Luca Niculescu. Florin Barbu a primit aviz favorabil
Kelemen Hunor, șeful UDMR
13:09
UDMR suține Guvernul Niculescu. Kelemen Hunor: „Costul energiei a crescut, iar oamenii cei mai vulnerabili au nevoie de ajutor”
Ultimele știri
13:49
Locul spectaculos din Creta unde au ajuns Laura Cosoi și soțul ei pe poteci abrupte: „A meritat efortul”
13:46
Un copil a pornit un Mercedes VLE electric de lux de peste 130.000 de euro și l-a izbit de un zid, la Salonul Auto de la Paris / VIDEO
13:40
Alertă cu bombă la Liceul Teoretic „Báthory István” din Cluj-Napoca. Elevii au fost trimiși acasă, polițiștii au făcut verificări
13:37
Ce poți face cu cojile de mere, semințele de dovleac și resturile de legume
TRENDING
12:11
Cutremur în România, luni, 19 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul care s-a simțit și în București
09:59
Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg la Școala Ștefan cel Mare, în Bistrița. Agresorul e în clasa a VII-a
07:46
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și vânt cu rafale de până la 120 km/h
18 oct.
Rezultatele Loto 6/49 din 18 octombrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
O femeie care pune mâna pe un calorifer
09:45
Cum crești temperatura din casă cu 5 grade folosind o banală folie de aluminiu lângă caloriferul călduț
Imagine dintr-o sală de fitness, cu mai mulți oameni antrenându-se la diverse aparate
06:00
Cum să vă verificați vârsta biologică acasă în 30 de secunde cu „testul scaunului”
O femeie care scrie pe un laptop. Pe ecran este accesat ChatGPT
05:30
Sfaturile de la ChatGPT au costat un turist 5.000 de dolari. „Am fost taxat cu 111 dolari pentru două cutii de rahat turcesc”
Carole Roth suflă în lumânările de pe tortul pe care l-a primit când a făcut 103 ani
05:00
Secretele longevității au fost dezvăluite de o influenceriță de 103 ani, care a evadat de la Auschwitz: „Îmi place vodca”
O casă care măsoară, în punctul cel mai îngust, puțin peste 1,4 metri lățime
18 oct.
Casa de doar 1,4 metri lățime ridicată din răzbunare după divorț: povestea clădirii care a fost vândută cu 745.000 de dolari
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Elena Sumanariu
11:35
O doctoriță româncă a plecat în vacanță, dar a ajuns să salveze un bărbat prăbușit în aeroport, în Miami. Cine este Elena Sumanariu, medicul devenit erou, și ce recompensă a primit
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
18 oct.
Răspunsul lui Ilie Bolojan, întrebat cât va rămâne președintele PNL și dacă va candida la prezidențiale în 2030
Rezultatele Loto. Numerele câştigătoare extrase la Joker, Noroc, Loto 5/40
18 oct.
Marele premiu la Joker, de peste 10 milioane de lei, a fost câștigat: Cât a costat biletul jucat online
Radu Miruță a preluat funcția de ministru USR al Apărării în noiembrie 2025, după demisia lui Ionuț Moșteanu. Foto: Profimedia
18 oct.
Radu Miruţă s-a enervat pe Executivul majoritar PSD: „Un guvern al ruşinii. Unii au probleme majore de legalitate şi moralitate”. Nici PNL nu a scăpat de critici
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
18 oct.
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială