Femeile au doar jumătate de creier, dar când merg la cumpărături, „ajung să ajungă să aibă doar un sfert”, a afirmat Sheikh Saad Al-Hijri într-o prelegere prin care susține că femeile nu ar trebui să aibă dreptul de a obține permis de conducere.

Declarațiile clericului au fost criticate de presa saudită și i s-a interzis să mai conducă rugăciunile și alte activități religioase.

Potrivit legii saudite, femeile sunt obligate să aibă un tutore (wali), care în mod normal este tatăl, fratele, soțul sau unchiul. Femeilor și fetelor le este interzis să călătorească, să facă afaceri sau să apeleze la anumite proceduri medicale fără permisiunea tutorilor bărbați.

De asemenea, femeile saudite au nevoie de permisiunea tutorilor lor pentru căsătorie sau divorț, pentru a călătorii, pentru a merge la școală, pentru a se angaja, pentru a-și deschide un cont bancar și pentru a face anumite operații, în special dacă acesta sunt de natură sexuală.

În 2012, guvernul saudit a implementat un sistem pentru întărirea restricțiilor privind călătoria femeilor. În acest fel, tutorii femeilor primesc automat un mesaj pe telefon prin care sunt anunțați că femeia părăsește țara, chiar dacă este în compania tutorelui ei.

Candidatul turmentat: noi cu cine votăm?
Recomandări
Candidatul turmentat: noi cu cine votăm?

Aceasta este una dintre primele măsuri luate în ultima perioadă de regele Arabiei Saudite pentru acordarea de noi drepturi femeilor, după ce în luna mai le-a dat dreptul femeilor de a merge la școală și la medic fără aprobarea unui bărbat. Aceste schimbări au început să se producă după ce liderul țarii a decis să-l numească pe fiul său, Mohammed bin Salman, de 32 de ani moștenitor al coroanei.


Se scumpesc gazele. Prețul pentru populație va crește cu 6% de la 1 octombrie


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Păcatul mare pe care-l comit unii preoți. De ce să nu mergi niciodată la un duhovnic care “deschide cartea”
FANATIK.RO
Păcatul mare pe care-l comit unii preoți. De ce să nu mergi niciodată la un duhovnic care “deschide cartea”
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Viva.ro
Gestul disperat făcut de Oana Lis! Nu mai face față cheltuielilor și a luat decizia radicală
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
GSP.RO
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
Orășelul din România unde se produce un deliciu apreciat în întreaga lume. Străinii sunt înnebuniți după el
FANATIK.RO
Orășelul din România unde se produce un deliciu apreciat în întreaga lume. Străinii sunt înnebuniți după el
Un șofer și-a mai verificat o dată TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune imediat la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a mai verificat o dată TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune imediat la 112
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
Unica.ro
Celine Dion zguduie internetul cu o ședință foto la care nimeni nu se aștepta! Cum a pozat la 56 de ani, după ce a fost diagnosticată cu o boală incurabilă
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Observatornews.ro
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI