Şapte persoane au fost condamnate luni, 20 septembrie, de o Curte cu Juraţi din Pas-de-Calais, Franța, la pedepse între un an și cinci ani de închisoare. Indivizii au fost acuzați că, în 2017, au sechestrat şi au supus „torturii şi unor acte de barbarie” trei cetățeni români pe care-i suspectau de faptul că erau spărgători, relatează agenția France Presse, preluată de News.ro.
În timpul rechizitoriului, avocatul general Philippe Sabatier a denunţat „actele monstruoase comise de către oameni care nu sunt nişte monştri”.
Cei trei români erau angajaţi ai unei familii care deţine un parc de distracţii instalat pe malul mării la Wimereux, o staţiune balneară la Canalul Mânecii, situată în apropiere de Boulogne-sur-Mer.
Unul dintre membrii patronatului a fost victima unei spargeri, iar inculpaţii i-au „suspectat pe români”, declara la vremea faptelor o sursă judiciară.
În iulie 2017, „ca represalii”, timp de câteva ore, inculpaţii i-au supus pe cei trei români unor abuzuri inimaginabile: i-au ars cu un pistol de lipit şi au simulat că-i spânzură într-o caravană, la Wimereux.
Pentru șapte dintre persoanele acuzate, Curtea a pronunţat pedepse cuprinse între un an de închisoare cu suspendare și cinci ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare.
Două persoane au fost achitate.
Foto: gite.fr