Ce se ascunde în spatele blestemelor, supranaturalului, credinței și științei? Specialistul Libertății explică totul din perspectivă psihologică

Viaţa după legile ştiinţei

Oamenii de ştiinţă trăiesc în limitele concretului, explicabilului, dovedibilului. Sunt oameni la care raţionalul domină convingerile de viaţă. Ei ştiu că mintea umană poate înţelege realitatea până la un punct, iar ce depăşeşte acest punct va fi explicabil pe măsură ce ştiinţa şi cunoaşterea universului vor evolua.

O explicaţie ştiinţifică nu este doar o informaţie luată din cărţi sau din mintea subiectivă a vreunui cercetător la Harvard, Oxford, Cambridge sau Yale, ci este una logică, studiată, verificată experimental de oameni învestiţi cu încredere academică. Ştiinţa se opreşte în puncte bine definite ale realităţii, peste care nu mai generează explicaţii sau dovezi ştiinţifice.

Dacă e ceva ce nu poate fi dovedit ştiinţific, explicaţia se refugiază în mistic. Un concept perceput azi drept mistic poate fi pe viitor explicat ştiinţific ca urmare a evoluţiei gândirii, însă cei care îl susţin azi nu au argumente raţionale, ci doar opinii personale. Din punct de vedere psihologic, se observă cum omenirea a ajuns la aşa o radicalizare încât oamenii de ştiinţă şi misticii ar fi în stare să se ucidă pentru a-şi apăra convingerile unii în faţa altora. Uită că Mircea Eliade şi Maitreyi Devi s-au îndrăgostit tocmai pentru că ea era un om mistic, iar el tindea spre raţional!

Recomandări

Candidatul turmentat: noi cu cine votăm?

Viaţa după valorile credinţei

Pentru mulţi români, ideea de Dumnezeu este mai presus decât orice. Mersul la biserică, spoveditul, aprinderea lumânărilor şi donaţiile financiare către lăcaşurile de cult sunt foarte importante în viaţa lor. La persoanele subculturalizate, în special, credinţa riscă să devină o unealtă a rezolvării problemelor personale şi ale apropiaţilor – acestea dau acatiste şi pupă moaşte, ca să le meargă bine, să fie rudele sănătoase, să aibă noroc la bani ori în dragoste. Din punct de vedere psihologic, este o tehnică de surmontare a dificultăţilor personale.

Oamenii care merg la biserică atunci când le este rău nu sunt spirituali, ci au nevoie să li se rezolve o problemă personală de către o instanţă superioară lor. Dacă la biserică nu se va rezolva, ei se vor duce la ghicitoare, la vrăjitoare sau la guru. Cu cât eşti mai vulnerabil ca om, cu atât ai nevoie de o autoritate mai mare, care să-ţi ghideze destinul şi să hotărască pentru tine. Gândirea e de tip “Viaţa mea e guvernată de cineva mai mare decât mine, iar rolul meu este să aştept să văd ce decide în situaţia mea”.

În acest caz apar expresii precum “Aşa a fost să fie!” sau “Aşa a vrut Dumnezeu!” ori “Cineva mi-a făcut farmece!”, care denotă renunţare la responsabilitate. Există o idee – Jung o numea arhetip – a tatălui atotputernic, aşa cum era tatăl natural în copilărie. Când erai copil, Dumnezeul tău era tata, el le rezolva pe toate. Ca adult, părintele natural dispare, iar mintea are nevoie de un nou tată atotputernic. Spiritual începi să fii atunci când mergi la biserică şi nu ceri nimic, ci vrei să evoluezi sufleteşte, să cunoşti, să ajuţi. E o nevoie superioară a psihicului uman să caute să înţeleagă ceea ce nu a înţeles încă, dar fără să ceară beneficii în folos propriu.

Recomandări

Cercetătorul Adrian Constantin, laureat cu „Nobelul Austriei”, despre praful saharian: „Un fenomen vechi. Sunt studii care arată că exista și în urmă cu o mie de ani”

Dacă am face o comparaţie cu organismul uman, fiecare om ar fi o celulă care colaborează cu celelalte celule pentru funcţionalitatea întregului organism. Există celule care preiau resurse exclusiv pentru ele şi se reproduc fără să influenţeze pozitiv celulele din jur. A fi spiritual şi credincios înseamnă să ajuţi întregul ansamblu al vieţii, nu să ceri resurse şi graţii divine pentru tine şi ai tăi în schimbul pioşeniei. Pentru un om al lui Dumnezeu ideea de “noi” ar trebui să fie mult mai importantă decât cea de “eu”.

Mi-a fost dat să cunosc preoţi care au har şi o aplecare autentică spre slujirea lui Dumnezeu. Ei nu şi-au cumpărat niciodată maşini scumpe, nu le solicită bani credincioşilor şi nu folosesc limbajul de lemn, ci educă şi dezvoltă oameni în scopul binelui, nu al beneficiului propriu.

Viaţa după presupunerile misticismului

Atunci când nu ai explicaţii pentru realitatea din jur, când nici ştiinţa, nici credinţa nu par să ajute, te întorci către misticism şi supranatural. Fie că e vorba despre vrăjitoare, despre ghicitoare, despre tot felul de guru, cititori în stele, şamani sau magicieni, oamenii disperaţi apelează la serviciile lor, în multe cazuri plătindu- i cu bani grei şi, uneori, rămânând fără case sau maşini (cum a fost cazul Oanei Zăvoranu, care şi-a înstrăinat maşina). Tendinţa spre mistificare este mai accentuată la copii şi la persoane singure, cu educaţie sumară.

Recomandări

Ionela Maria Ciolan, cercetătoare în politica de securitate a UE: „Europa nu mai este sigură. Trebuie să ne pregătim pentru o eră de competiție geopolitică acerbă”

Problemele existenţiale şi uneori psihiatrice mai duc la mistificarea convingerilor de viaţă. Copiii au o gândire de tip magic, se transpun în poveşti când sunt mici, iar când cresc, poveştile de odinioară lasă loc supranaturalului mistic. Mintea copilului are un arsenal cognitiv mic, iar câteva poveşti sunt de ajuns pentru a explica lumea. Adulţii care îmbrăţişează plini de fascinaţie misticismul şi interpretările paranormale tind să revină psihologic la anii copilăriei, când viaţa era mult mai uşoară. În psihologie se numeşte Regresie de Siguranţă.

Şi la bătrâneţe apar tendinţe de misticizare a convingerilor sau credinţa bruscă în Dumnezeu, pentru că te confrunţi cu iminenţa morţii şi ai nevoie de cineva căruia să îi mai ceri păsuire. Albert Einstein sau Carl Gustav Jung deveniseră mistici la bătrâneţe, căutând alte explicaţii pentru viaţă decât cele oferite de ştiinţă. Ei simţeau că există informaţii la care mintea lor pragmatică nu are acces în acel moment al istoriei. Astăzi, diverşi guru, vrăjitoare şi ghicitoare au căpătat abilitatea de a fi foarte convingători şi le vând unor oameni care încă îşi caută identitatea, sub formă de lucruri certe, nişte presupuneri mistice.

Iar oamenii le asimilează drept convingeri de viaţă. Misticismul este încet, încet înglobat sau infirmat de ştiinţă, dar asta ia timp. Oricine ar demonstra existenţa spiritului care părăseşte corpul după moarte, a influenţei descântecelor, a energiilor voodoo, a faptului că dacii au inventat lumea şi uriaşi de 10 metri au locuit Pământul ar lua premiul Nobel fără discuţii şi ar schimba convingeri academice. Acestea sunt însă doar nişte poveşti fascinante, care generează interes şi audienţă.

Toţi avem un anume grad de mistificare în viaţa noastră, în funcţie de nivelul cunoaşterii şi de instrumentele raţionale pe care le avem la îndemână în a explica realitatea din jur. Cu cât ai mai multe informaţii ştiinţifice şi instrumente cognitive, cu atât tinzi să renunţi la misticism, iar când ele îţi lipsesc, te retragi în paranormal.

Ce tipologii apelează la guru?

În vremurile noastre există tot felul de cursuri şi seminarii în care se alimenteză delirul mistic, delirul paranoid şi cel de confabulaţie. Cu o capacitate mare de convingere şi o intonaţie care nu lasă loc de îndoială, aşa-zişii guru ai misticismului conving în special femeile singure, divorţate, cu probleme de identitate psihologică sau cu o personalitate foarte dificilă de faptul că dacii au inventat civilizaţia, că Hitler trăieşte în Argentina, că extratereştrii sub formă de reptile sunt descendenţii oamenilor răi din lume sau de tot felul de conspiraţii mondiale, convingeri religioase, forţe ascunse, spirite sau atacuri energetice.

Au argumente gândite dinainte, fotografii sau alte instrumente care introduc cursanţii într-o stare de delir. Aceste cursuri costă uneori mii de euro şi satisfac nevoile mistice ale personalităţilor de tip paranoid. Cu alte cuvinte, plăteşti să ţi se spună poveşti cât mai fascinante, ca în copilărie. Deşi la ele asistă şi bărbaţi cu tulburări de identitate, majoritatea covârşitoare a participanţilor e formată din femei. Pe cele mai atractive dintre ele, guru le păstrează aproape şi de multe ori le iniţiază în sexualitate.

Aceşti guru nu discută niciodată despre problemele lor, pentru că le-ar scădea autoritatea în faţa cursanţilor creduli. Au de multe ori o atitudine de superioritate faţă de oamenii de ştiinţă, pe care îi consideră limitaţi. Îşi arogă cunoaşterea adevărului cu ferocitate, pe bază de prezumţii, iar cei care cer dovezi clare sunt, după caz, arătaţi cu degetul, acuzaţi de diverse lucruri, daţi afară de la cursuri.

O vreme, chiar şi cursanţii adoptă această atitudine de superioritate psihologică şi aderare la presupuneri paranormale sau paranoide, dar cei mai mulţi revin la realitate odată cu ieşirea de la cursul respectiv, maturizarea şi dezvoltarea psihologică.

Cum manipulează vrăjitoarele şi ghicitoarele

În general, autoproclamatele vrăjitoare şi ghicitoare sunt femei fără cultură, şcoală sau valoare academică, dar cu magnetism, charismă şi stăpânire de sine, toate puse în slujba câştigurilor materiale. Ele sunt instrumente ale misticismului modern, la care fac apel oamenii disperaţi pentru a li se rezolva diverse probleme personale. Sunt cunoscătoare ale psihologiei interpersonale bazale, pentru că imediat cum te văd, înţeleg că eşti dispus să cheltuieşti oricât, apoi îţi alimentează speranţele până te falimenteză. Ar trebui să vedeţi cum aruncă blesteme asupra procurorilor sau judecătorilor când sunt aduse în săli de judecată, iar când văd că oamenii legii nu sunt receptivi la aceste metode, se repliază şi apelează la rugăminţi, bocete sau mită în încercarea de a-şi atinge scopul!

Nu se dau în lături de la blesteme pentru că acestea au rolul de a genera frică în mintea celor slabi. Aşa conving clienţii să revină la ele. Ca modalitate de a trata problemele oamenilor, folosesc ceea ce în psihologie se numeşte Rezolvare Simbolică a Problemelor. Pe scurt, iau o monedă, o arată celui care le-a solicitat ajutorul, îi spun că în acea monedă stau toate necazurile lui, o descântă puţin şi îl pun să arunce moneda peste umăr foarte departe, susţinând că odată cu ea sunt aruncate şi problemele.

Omul pleacă acasă convins fiind de asta, iar după o vreme, când problemele revin, aruncă altă monedă, pentru care plăteşte un alt preţ, şi aşa mai departe… Cu privire la ghicitoarele care se jură că pot prezice viitorul, nu am decât un sfat: spuneţi-le să prezică numerele de la 6/49! Aşa scăpaţi de ele cel mai repede.

Urmărește-ne pe Google News