Ce spitale au medici și asistenți medicali infectați cu coronavirus sau în izolare la domiciliu pentru că au tratat pacienți cu COVID-19

Comentează
Arhiva foto

Zeci de medici, asistenți medicali și infirmieri sunt infectați cu coronavirus, după ce au intrat în contact cu pacienți cu COVID-19 înainte ca aceștia să fie diagnosticați.

Numărul infecțiilor din spitale a crescut și pentru că au fost multe nereguli la anchetele epidemiologice. Au fost situații în care pacienți asimptomatici despre care nu se știa că sunt infectați pentru că nu fuseseră testați au fost puși împreună cu pacienți fără COVID-19. La acești pacienți, medicii au intrat fără echipament special de protecție, adică mască, ochelari de protecție, combinezon.

Vă prezentăm spitalele care au medici și asistenți medicali infectați cu coronavirus de la pacienți pe care îi tratau.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava

La Suceava este cel mai mare focar de coronavirus din România, cu peste 170 de medici și pacienți infectați.

Din cei 233 de medici ai Spitalului Județean Suceava, 34 au COVID-19 și sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase Suceava. Ceilalți 199 de medici ai spitalului sunt în izolare la domiciliu pentru 14 zile.

De asemenea, 49 de asistenți medicali și infirmieri au COVID-19 și sunt internați în Spitalul de Boli Infecțioase Suceava.

Echipa Ministerului Sănătății condusă de secretarul de stat Nelu Tătaru a găsit, în urma controlului început marți 24 martie, numeroase nereguli manageriale și în desfășurarea anchetelor epidemiologice.

Spitalul a fost închis până joi, pentru dezinfecție și după redeschidere va primi doar cazurile infectate cu noul coronavirus.

Pacienții cu COVID-19 au fost mutați în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava, care se află într-o clădire separată. Pacienții care nu au COVID-19 și nu reprezintă urgențe au fost trimiși în izolare la domiciliu, unde vor continua tratamentul sub supravegherea medicului de familie.

Un medic de la Spitalul Județean crede că Suceava va deveni ”Lombardia României” și că trimiterea acasă sau în alte spitale a pacienților, fără teste, va extinde epidemia și va bloca alte două spitale din Moldova, cele de la Fălticeni și Rădăuți.

Un alt medic de la Spitalul din Suceava susține că nu au existat măști timp de o săptămână, iar când au primit în sfârșit, s-au trezit cu niște „cârpe” subțiri, care se rupeau la cea mai mică bruscare.

Citeşte întreaga ştire: Cum s-au infectat 92 de medici în Spitalul Suceava: ”N-am avut măști o săptămână și apoi ni s-au adus măști subțiri. Pe stradă am văzut mai bune”

Spitalul de Psihiatrie ”Alexandru Obregia” din București

55 de cadre medicale din Spitalul de Psihiatrie ”Alexandru Obregia au fost trimise în izolare la domiciliu, după ce, pe 25 martie, a fost confirmat un pacient infectat cu coronavirus.

Cadrele medicale nu au simptome specifice infecției, dar vor sta în izolare 14 zile, conform procedurilor, iar dacă vor avea simptome, vor fi testate pentru COVID-19,au declarat, pentru Libertatea, surse din spital.

Pacientul fusese internat pe 19 martie, fără a avea simptome de coronavirus. Ulterior, când a făcut febră, a fost testat, iar rezultatul primit pe 25 martie a confirmat infecția cu COVID-19.

Spitalul de Arși din București

28 de cadre medicale de la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri din București sunt în izolare la domiciliu din 24 martie, când un pacient a fost confirmat cu COVID-19.

De asemenea, au fost izolați și 3 pacienți identificați ca fiind contacți indirecți ai pacientului cu COVID-19, aceștia urmând să fie testați.

Pacientul, în vârstă de 43 de ani, fusese transferat în noaptea de 20 spre 21 martie de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

Pacientul nu fusese testat pentru COVID-19 la Suceava, iar pe 22 martie și 23 martie a supus unor intervenții chirurgicale în Spitalul de Arși București.

Deși pacientul a fost adus pe 20 martie, de la un spital este focar de infecție cu COVID-19, el a fost testat abia pe 23 martie, la Spitalul de Arși.

Rezultat primit de spital pe 24 martie a confirmat infectarea pacientului cu COVID-19. După ancheta epidemiologică au fost depistate 31 de persoane care au intrat în contact cu pacientul infectat, 28 dintre acestea fiind cadre medicale.

Spitalul Militar de Urgență din Focșani

Două cadre medicale de la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Alexandru Popescu” din Focșani au fost confirmate pe 24 martie cu COVID-19.

Spitalul Militar din Focșani a fost închis de pe 25 martie, pentru 48 de ore. În cele două zile, în spital va fi făcută dezinfecție pentru limitarea răspândirii infecției, cu excepția Centrului de Primiri Urgențe.

Toți pacienții au fost externați și ancheta epidemiologică va stabili cu cine au intrat cele 2 cadre medicale în contact. Toți cei care au intrat în contact cu cei infectați vor sta în izolare la domiciliu, iar cei care au simptome vor fi testați pentru COVID-19.

Spitalul de Urgență Floreasca din București

Pe 23 martie, 7 medici și 23 de asistenți medicali și personal auxiliar de la Spitalul de Urgență Floreasca au intrat în izolare la domiciliu, după ce, în aceeași zi, un pacient a mers la Unitatea de Primiri Urgente pentru o altă afecțiune.

În urma investigațiilor, au existat suspiciuni că este infectat cu virusul COVID-19, iar testul a ieșit pozitiv. Pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din București.

Activitatea spitalului nu a fost afectată în urma depistării pacientului cu COVID-19.

Spitalul ”Dimitrie Gerota” din București

Primul spital care a anunțat că are cazuri de pacienți și medici infectați cu coronavirus este Spitalul ”Dimitrie Gerota” din București, al Ministerului Afacerilor Interne.

Cadrele medicale, inclusiv managerul Spitalului Gerota și alți pacienți s-au infectat de la un fost director în Poliția Capitalei, care acum este angajat la ADP Sector 4.

Fostul ofițer MAI era internat pentru alte boli și mințise la internare că nu a călătorit în zone de risc, deși revenise din Israel, pe 26 februarie, ziua în care în România era confirm primul caz de coronavirus, în județul Gorj. Fostul ofițer MAI a fost confirmat pe 9 martie cu coronavirus.

Spitalul a fost închis, cadrele medicale și toate persoanele care au fost în contact cu fostul ofițer MAI au intrat în carantină sau în izolare la domiciliu.

Bărbatul i-a infectat și pe fiul, nora însărcinată și pe nepotul său în vârstă de 3 ani. De la fiul și nora fostului ofițer MAI s-au infectat cu COVID-19 colegi de serviciu.

Până miercuri 25 martie, în România au fost confirmate 906 cazuri de coronavirus și 14 decese. Primul caz de coronavirus în România a fost confirmat pe 26 februarie, la o persoană din Gorj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!