Totul despre tratamentul diabetului zaharat

Comentează
Arhiva foto

Diabetul este o boală cu o răspândire din ce în ce mai mare. Cauzele sunt legate de stilul de viață nesănătos, stres, ritmul amețitor în care trăim, calitatea vieții. Şi diabetul poate fi încadrat în aşa-numitele  “boli ale secolului 21”, alături de obezitate, bolil cardiovasculare, cancer, depresie, Alzheimer.

Diabetul ocupă un loc din ce în ce mai important în acest top, iar diabetul zaharat de tip 2 este cea mai des întâlnită formă a bolii.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, până în 2030, există pericolul ca diabetul să reprezinte cea de-a șaptea cauză de deces, pe glob.

România se află pe locul 2 în Europa în ceea ce privește incidența diabetului zaharat de tip 2; prevalența acestei afecțiuni la populația adultă este de 11,6%, adică aproximativ 2 milioane de persoane, iar prediabetul are o prevalență de peste 16%.

Caracteristica principală a diabetului este faptul că organismul nu poate folosi eficient insulina. La început pancreasul compensează, producând mai multă insulină, dar cu timpul, pe măsură ce boala evoluează, acesta nu mai poate ține pasul, iar valorile glicemiilor încep să crească. Dacă organismul este expus mai mult timp la valori glicemice peste normal, acestea vor începe să afecteze diverse organe și sisteme, cele mai sensibile fiind ochii, rinichii, sistemul nervos și inima.

Arhiva foto

Diabetul zaharat tip 2 se tratează prin modificarea stilului de viață, medicamente orale și insulină. Unii oameni își pot ține diabetul sub control printr-o alimentație echilibrată și sport, dar majoritatea pacienților vor necesita tratament medicamentos și/sau insulină. Diabetul zaharat de tip 2 este o boală evolutivă; chiar dacă la început nu veți avea nevoie de pastile, cu timpul glicemia va necesita un tratament din ce în ce mai riguros.”, avertizează dr. Ioana Florențiu, medic specialist diabet zaharat, nutriție, boli metabolice.

Ce categorii de persoane prezintă risc de diabet

Există și anumite persoane ce prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta diabet zaharat tip 2, respectiv: cele trecute de 40 ani, supraponderale sau obeze, sedentare. Mai mult, riscul crește suplimentar dacă suferiți de hipertensiune arterială, dacă aveți în familie persoane diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 (chiar și la o vârstă înaintată), iar pentru femei - dacă au născut un copil cu greutatea mai mare de 4 kg.

Dacă vă regăsiți pe această listă este recomandat să vă determinați anual glicemia și profilul lipidic. De asemenea, la primele semnale de alarmă (senzația de gură uscată, consum excesiv de lichide, urinat des, scădere în greutate, tulburări de vedere, dureri și furnicături ale picioarelor, fatigabilitate) trebuie să vă prezentați la un consult de specialitate.

Valoarea normală a glicemiei dimineața, pe nemâncate, este între 60 și 100 mg/dl; valorile mai mari de 100 mg/dl se investighează de către medicul diabetolog prin analize de specialitate. În funcție de rezultate, puteți stabili împreună un plan de urmărire și tratament pe termen lung, fie că este vorba de modificarea stilului de viață, pastile sau insulină.

“Investigațiile și tratamentul diabetului zaharat sunt decontate integral de către CNAS prin programul național de diabet zaharat. Astfel, cu trimitere de la medicul de familie, pacienții se pot prezenta la o primă consultație gratuită la medicul diabetolog.Dupa confirmarea diagnosticului se va completa o fișă de dispensarizare (de luare în evidență). Este important de știut că un pacient nu se poate prezenta la un al doilea medic diabetolog după înregistrare, decât cu acordul medicului curant (cel care a înregistrat inițial pacientul) și cu o copie după fișa de dispensarizare.”, explică dr. Ioana Florențiu.

Urmărirea pacienților cu diabet zaharat se poate face lunar sau trimestrial. Foarte important, o dată la 6 luni ar trebui efectuată o spitalizare de zi, adică o formă de internare cu durata de câteva ore, perioadă în care se pot efectua mai multe investigații pe care medicul le consideră necesare, de exemplu: analize de sânge, de urină, electrocardiogramă, ecografie abdominală, diverse consulturi de specialitate (oftalmologic, neurologic, cardiologic).

Spitalizarea de zi are o durată de maxim 12 ore, timp în care se pot face mai multe investigații medicale clinice și paraclinice, pentru diverse afecțiuni - consulturi de specialitate, analize de laborator, investigații imagistice (ecografii, radiografii etc.), mici intervenții chirurgicale (dermatologice, microchirurgie, implantare de camere pentru chiomioterapie etc.), tratamente injectabile sau perfuzabile. La externare, pacientul poate beneficia de aceleași servicii ca la spitalizarea continuă, adică primește bilet de externare, scrisoare medicală, rețetă compensată sau gratuită, concediu medical, referate, certificate medicale etc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
21:43
iPhone Duo, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate pentru primul iPhone pliabil
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
BREAKING NEWS
21:10
Avionul lui Zelenski a fost aproape să fie lovit de o dronă în timpul zborului spre Oslo
20:49
O dronă ucraineană a atacat pentru prima dată un obiectiv din Rusia situat la aproape 3.000 de kilometri de front
TRENDING
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală