Patriarhia Română susţine că gestul bucureșteanului este regretabil şi denotă lipsă de toleranţă faţă de credinţa şi tradiţia unei comunităţi religioase.
Cuprins:
”Patriarhia Română dezaprobă iniţiativa personală a cetăţeanului bucureştean care a încercat să descurajeze comunitatea musulmană din Bucureşti în intenţia ei de a-şi construi un lăcaş de cult, profanând cu carne de porc terenul alocat de Guvernul României pentru o moschee. Gestul regretabil, chiar dacă izolat, denotă lipsă de respect şi toleranţă faţă de credinţa şi tradiţia unei comunităţi religioase”, arată Patriarhia Română într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Reprezentanții patriarhiei adaugă: "Patriarhia Română respinge orice formă de discriminare şi îndeamnă la respect, înţelegere şi toleranţă faţă de cei de alt neam, cultură şi credinţă, deoarece, potrivit legii, cultele religioase trebuie să fie promotoare ale păcii sociale".