Cea mai mare cădere bursieră pentru o companie: Nvidia a pierdut 279 de miliarde de dolari din valoarea de piață, mai mult decât economiile Greciei sau Ungariei

 5 comentarii
Nvidia este adevăratul câștigător al maniei criptomonedelor, profitul companiei aproape că s-a dublat, până la 1,12 miliarde de dolari

Acțiunile Nvidia, cel mai mare producător de cipuri din lume, au scăzut marți cu 9,5%, înregistrând cel mai mare declin al valorii de piață pentru o companie americană într-o zi, în condițiile în care investitorii și-au diminuat optimismul cu privire la inteligența artificială, în contextul datelor economice slabe, scrie Reuters.

Nvidia a pierdut 279 de miliarde de dolari în capitalizarea de piață, în condițiile în care recordul negativ anterior era deținut de Facebook, care a pierdut 232 de miliarde de dolari pe 3 februarie 2022, când compania de social media a emis o prognoză sumbră.

România a încheiat anul 2023 cu un Produs Intern Brut (PIB) de 1.600 de miliarde de lei, echivalentul a 321 miliarde de euro sau de 355 de miliarde de dolari.

Astfel, pierderea bursieră a Nvidia este aproape cât întreaga economie a României și mai mare decât tot PIB-ul Ungariei - care s-a ridicat la 212 miliarde de dolari anul trecut, sau al Greciei - care a avut 217 miliarde de dolari.

Nvidia a fost pentru puțin timp cea mai valoroasă companie din lume în această vară, iar acum, deși a suferit scăderi, are în continuare o capitalizare de 2.649 de miliarde de dolari, fiind a treia din lume ca valoare, după Apple și Microsoft.

Odată cu scăderea acțiunilor companiei, și averea fondatorului și directorului său general Jensen Huang a scăzut cu 10 miliarde de dolari, până la 94,9 miliarde de dolari, conform Bloomberg.

Investitorii devin mai precauți

Scăderea Nvidia este un indiciu major că investitorii devin mai precauți cu privire la tehnologia inteligenței artificiale, care a alimentat o mare parte din câștigurile bursiere din acest an.

Cele mai recente neliniști legate de inteligența artificială vin după ce Nvidia a prezentat, miercurea trecută, o previziune trimestrială care nu a reușit să îndeplinească așteptările mari ale investitorilor, după ce compania a înregistrat o creștere amețitoare a acțiunilor sale.

„O cantitate atât de mare de bani s-a îndreptat către tehnologie și semiconductori în ultimele 12 luni încât tranzacțiile sunt complet distorsionate”, a declarat Todd Sohn, strateg ETF la Strategas Securities.

Inteligența artificială pierde din turație

Îngrijorările cu privire la rentabilitatea lentă a investițiilor mari în inteligență artificială au afectat cele mai valoroase companii de pe Wall Street în ultimele săptămâni, acțiunile Microsoft și Google tranzacționându-se în scădere după rapoartele lor trimestriale din iulie.

„Unele cercetări recente au pus sub semnul întrebării dacă veniturile obținute doar din inteligența artificială vor justifica în cele din urmă acest val de cheltuieli de capital pentru aceasta. Atunci când evaluează investițiile în AI ale companiilor individuale, investitorii trebuie să se gândească dacă acestea își utilizează cel mai bine bilanțurile și capitalul”, au scris marți strategii BlackRock într-o notă pentru clienți.

La nivelul său record din iulie, valoarea Nvidia era aproape triplă în 2024. Cu toate pierderile recente de pe bursă, titlurile sale sunt încă cu 118% peste nivelul de la începutul anului.

Și alți producători de cipuri au probleme

Indicele cipurilor s-a prăbușit cu 7,75%, cea mai mare scădere într-o singură zi din 2020.

Acțiunile Intel au scăzut și ele cu aproape 9% după ce Reuters a scris că se așteaptă ca directorul general Pat Gelsinger să prezinte consiliului de administrație al companiei un plan de eliminare a activităților inutile și de revitalizare a producătorului de cipuri aflat în dificultate.

Broadcom, un alt producător de cipuri care a beneficiat de boom-ul în domeniul AI, a scăzut cu 6,2% pe bursă.

Investitorii se așteaptă în majoritate ca Rezerva Federală să reducă ratele dobânzilor cu 0,25% în 18 septembrie, iar așteptările pentru o reducere de 0,5% au crescut de la 30% la 37%, după ce datele de marți au semnalat că activitatea din sectorul de producție rămâne slabă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    VuAd 04.09.2024, 15:14

    Comparati capitalizarea unei companii , adica bani care practic nu exista cu pib-ul unei tari, adica ceea ce PRODUCE in termeni reali o tara........

  • Avatar comentarii

    rololiv 04.09.2024, 23:06

    Exact, este o comparatie complet irelevanta! Desi vad ca 4 parerologi nu sunt de acord. Chiar admitand ca valoarea in bursa la un moment dat aproximeaza corect activele companiei respective (adica nu este masiv influentata de tranzactii speculative), ea ramane o marime de stoc. PIB este o marime de flux. Daca cineva, ca dl reporter Daniel Ionascu de pilda, gaseste ca e musai sa compare Nvidia cu Romania, Grecia sau Ungaria, atunci trebuie sa foloseasca drept celalalt termen al comparatiei avutia nationala, nu PIB-ul. Iar aceasta nu e calculata de nimeni, nu doar pentru ca e metodologic cvasi-imposibil, ci si pentru ca nu are niciun sens sa fie calaculata. Poate cu exceptia unor "tari" precum Nauru sau Vanuatu.

  • Avatar comentarii

    zerolevel 06.09.2024, 11:50

    De ce nu ar fi făcută comparația? Puteau să o facă folosind bibaci. E alegerea jurnalistilui. Comentariul e toxic, fără sens, venind evident de la un om care nu are preocupări serioase

  • Avatar comentarii

    rololiv 06.09.2024, 19:39

    Nu s-a spus ca nu trebuia facuta comparatia, ci ca nu are nicio noima. Interesant ca pt Dvs e perfect in regula ca "jurnalistul" sa bata campii, dar e "toxic" sa atragi atentia asupra acestui lucru. Se vede de la o posta ca aveti "preocupari serioase" :)

  • Avatar comentarii

    VuAd 28.03.2025, 16:16

    'Comentariu toxic venit de la un om care nu are preocupari serioase' Mersi , m-ai facut sa rad revazand comentariul tau de acum 6 luni.......:))))))) Terminati mai sunteti fratele meu

ALTE ȘTIRI
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
Blocaj total la Liberty Galaţi. Laminoarele nu au pornit, iar 2.000 de angajaţi nu și-au mai primit salariile de peste trei luni
20:23
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
20:15
Un bărbat din Iași a murit pe E85 după ce a intrat intenționat pe contrasens și s-a izbit de un mastodont de 43 de tone
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
TRENDING
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală