Cealaltă față a prescripției: responsabilitatea magistraților. DNA Brașov a ținut timp de 11 ani un dosar de evaziune fiscală de 7 milioane de euro. Instanța l-a retrimis marți la Parchet!

 4 comentarii
Arhiva foto

Societatea civilă a acuzat Curtea Constituțională, iar DNA a anunțat că 557 de dosare, cu prejudiciu estimat la 1,2 miliarde euro, se vor închide după decizia ÎCCJ privind prescripția. Dar există, spun oameni din sistemul judiciar, și o responsabilitate a procurorilor. Au oferit exemplul unui dosar.

„Există procurori care au stat și mai bine de un deceniu la finalizarea unui dosar. Și ei nu vorbesc despre partea lor de contribuție la prescrierea cazurilor”, susține un om din sistemul judiciar. El are un exemplu recent.

Faptele din dosar s-au petrecut între 2009 și 2011. Dosarul a fost deschis în 2011, la DNA Brașov. Cazul a fost trimis în judecată pe 26 august 2022. Pe 1 octombrie 2022 tribunalul a retrimis cazul procurorilor să-l refacă.

Procurori: evaziune fiscală de 7 milioane de euro

Dosarul 20/P/2011 vizeză infracțiuni de evaziune fiscală. Concret, administratorul firmei Blach Dom Profil SRL din Făgăraș, Dorel Piticaș, e acuzat de procurori de evaziune fiscală, 345 de acte materiale.

Procurorii spun că omul de afaceri n-a înregistrat în contabilitatea firmei operațiunile comerciale și veniturile obținute din vânzarea de tablă adusă din Polonia între 2009 și 2011. El n-ar fi plătit TVA și impozit pe profit în valoare de 36.432.741 de lei, adică peste 7 milioane de euro.

Prima pagină din rechizitoriu

Derularea operațiunilor

Conform procurorilor, între octombrie 2009 și februarie 2011, Piticaș a revândut tabla către alte firme din România, beneficiari finali. El nu a înregistrat operațiunile. În schimb, ar fi înregistrat altele, fictive, făcute cu ajutorul a 21 de firme.

Apoi, Piticaș „a mascat valorificarea bunurilor pe teritoriul României fără colectarea TVA aferentă” prin alte operațiuni, de asemenea fictive, cu firme din Ungaria și Bulgaria.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov s-a constituit parte civilă pentru a recupera peste 36 de milioane de lei.

Ce spun specialiștii

Într-o discuție cu Libertatea, o altă sursă din sistemul judiciar a menționat că, în acest moment, având în vedere faptele - evaziune fiscală - și anii în care au fost ele săvârșite, 2009-2011, acestea „s-au prescris”.

Firma Blach Dom Profil, cea acuzată și ea de evaziune fiscală în formă continuată, se află deja în faliment.

Este o bătaie de joc a procurorilor care au instrumentat dosarul Un avocat consultat de ziarul Libertatea și care cunoaște cazul, spune, la rându-i:

Rechizitoriul este semnat de procurorul Felicia Vlad și verificat de procurorul șef secție Silviu Paul Dumitriu.

Dosarul a fost întors

Pe 1 noiembrie 2022, Tribunalul Brașov, în cameră preliminară, a decis ca dosarul să fie restituit la Parchet.

„Admite excepţia invocată din oficiu şi pusă în discuţie la termenul din 26.10.2022 a neregularităţii rechizitoriului 20/P/2011 din 26.08.2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov. În temeiul art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală dispune restituirea dosarului 20/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Braşov”, se arată în încheierea judecătorilor.

DNA Brașov poate face contestație până vineri.

Libertatea a solicitat un răspuns de la Direcția Națională Anticorupție Brașov și îl va publica în momentul în care îl vom primi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    misu50 03.11.2022, 09:45

    Mare minune daca nu si fericitul patron si cei doi procurori isi duc traiul linistit, ca niste pensionari "onorabili"...

  • Avatar comentarii

    Jumbo 03.11.2022, 11:33

    Fiat justitiae, pereat mundi????. Huoooooooo, mafiaaaaaaaaaaa

  • Avatar comentarii

    VARUTU 03.11.2022, 12:11

    Mafia și iar mafia, de aia mergem cu spatele spre Schengen Ar trebui sparte Gastile locale, pe unul din Satu Mare l-aș repartiza la Tulcea i-aș roti din 4 în 4 ani, mai rău ca Ceaușescu, numai la pensie sa ajungă acasă...

  • Avatar comentarii

    ivryernest 03.11.2022, 13:20

    Și România vrea cu tot dinadinsul în Shengen ? Cu un asemenea aparat de Justiție ?

ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Radu Mazăre Jr despre Andreea Popescu
10:30
S-a aflat ce relație este între Radu Mazăre jr și Andreea Popescu, după ce au apărut împreună în Mamaia: „Mi-a spus că e OK”
Adina Buzatu si Sara, fiica ei
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
10:53
Cine a câștigat lupta dintre Cătălin Măruță și PRO TV. Câți români s-au uitat la „Frunicuțele” pe Antena 1
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!