Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Elveţia pentru „încălcarea libertăţii de întrunire” şi pentru interzicerea manifestaţiilor publice, decizii adoptate de Guvernul elveţian în 2020 în timpul pandemiei de COVID-19, a informat AFP, preluată de news.ro.
CEDO a fost sesizată în mai 2020 de către Comunitatea de la Geneva de Acţiune Sindicală (CGAS), o asociaţie elveţiană care a acuzat că a fost nevoită să renunţe la organizarea unei manifestaţii după ce Guvernul elveţian a adoptat prin ordonanţă măsuri de luptă împotriva noului coronavirus.
Între aceste măsuri ale Guvernului era și interzicerea manifestaţiilor publice şi private, începând cu 16 martie 2020. În cazul unei nerespectări a interdicţiei, erau prevăzute sancţiuni penale de până la trei ani de închisoare.
În contextul unei carantine generalizate, decretate atunci în Eleveţia, Tribunalul Federal nu a verificat compatibilitatea ordonanţei cu Constituţia şi nu a examinat recursurile formulate împotriva acesteia, a apreciat Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
În hotărârea publicată marţi, 15 martie, CEDO aminteşte că „ameninţarea la adresa sănătăţii publice” a noului coronavirus „era foarte gravă” și impunea statelor să „reacţioneze rapid”. Dar Curtea a subliniat că o „interzicere generală a unui anumit comportament” este o „măsură radicală care necesită o justificare solidă şi o verificare deosebit de atentă de către tribunale”.
Potrivit CEDO, o participare la o manifestaţie paşnică „nu trebuie, în principiu, să facă obiectul unei ameninţări cu sancţiuni penale”.
Judecătorii europeni au condamnat Elveţia cu o majoritate de patru la trei, apreciind că încălcarea libertăţii de întrunire şi de asociere, pe o perioadă „considerabil de lungă”, nu era proporţionată, nu era necesară într-o societate democratică şi constituia o încălcare a Convenţiei europene a drepturilor omului.
CEDO a condamnat Elveţia la plata a 3.000 de euro asociaţiei petente.