Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unor cercetări privind achiziţia de produse de curăţenie şi alte bunuri, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Surse judiciare susţin că procurorii DNA urmează să verifice contractele derulate de firmele primarului, viceprimarului și fostului primar (actual city manager). Anchetatorii ar urma să verifice şi contractele de sponsorizare încheiate de Primăria Târgovişte cu presa locală.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, au efectuat patru percheziţii la o instituţie publică din Târgovişte şi pe raza judeţului, ocazie cu care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe documente financiar-contabile, întocmite în perioada 2014-2017 şi două unităţi de calculator”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada ianuarie 2016-aprilie 2017, trei persoane, angajate la o instituție publică din Târgoviște, și-ar fi însușit pe nedrept 191.896 de lei din bugetul unității.

Pentru a justifica suma însușită, cei trei ar fi întocmit și folosit în fals documente financiar-contabile referitoare la achiziția unor bunuri consumabile și a unor produse de curățenie, cu avansul spre decontare, pe care le-au înregistrat în contabilitatea instituției.

Totodată, o femeie ar fi falsificat 77 de facturi fiscale și 77 de chitanțe aferente, aparent emise de societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, toate cu sediul social în București, dar și de către o societate comercială din Târgoviște, unde aceasta avea calitatea de administrator”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.