Benone Sinulescu a murit la vârsta de 84 de ani, după ce în ultima perioadă a fost internat de mai multe ori în spital, din cauza problemelor de sănătate. Acesta s-a stins din viață din cauza unei pneumonii. În ultimii ani, interpretul de muzică populară s-a retras de pe scenă și s-a mutat împreună cu soția lui, într-o zonă din Arad.
Elena Sinulescu, soția lui Benone Sinulescu, a fost mereu discretă cu viața sa și cu aparițiile în public. Deși sunt împreună de peste 40 de ani, Elena Sinulescu a avut foarte puține apariții sau ocazii în care a vorbit în public.
Într-un interviu acordat de artist în urmă cu câțiva ani, Benone Sinulescu spunea că „este cel mai bun critic" al său și femeia care l-a completat din toate punctele de vedere.
Benone Sinulescu și soția sa, Elena Sinulescu, s-au cunoscut în casa artistei Ileana Sărăroiu.
„Ne-am luat în 1981. Anul acesta facem 40 de ani de la căsătorie. Responsabilă de relația noastră este regretata Ileana Sărăroiu. Ea ne-a făcut cunoștință, ea ne-a «nenorocit» De fapt, noi ne-am cunoscut în casa ei.
Un an de zile am vorbit la telefon și mi-am dat seama că ea este femeia potrivită să stea lângă mine, o ardeleancă gospodină și aprigă.
Este un om bun, eu sunt mai al dracului! Ne înțelegem bine, ne iubim, ne tachinăm, dar am mare încredere în ea, pentru că soția mea este cel mai bun critic al meu. Țin cont de tot ce îmi spune! Dacă ar fi să o iau de la capăt, tot pe ea aș alege-o”, a povestit Benone Sinulescu într-un interviu mai vechi.
„Ne-am dorit foarte mult să devenim părinţi, însă viaţa nu a fost atât de darnică cu noi pe acest plan. Am avut parte de tot ce ne-am dorit, dar nu am reuşit să avem copii.
Am încercat de nenumărate ori, însă, din nefericire, soţia mea nu a putut ţine niciuna dintre cele cinci sarcini. Stiţi cum este, speranţa moare ultima, dar în viaţa nu le poţi avea chiar pe toate”, a mărturisit Nea Beni în urmă cu ceva timp, potrivit Wowbiz.