Te întrebi, probabil, cine se încumetă să plătească o sumă atât de mare pentru câțiva mililitri de parfum? Chiar şi într-o perioadă în care auzim des cuvintele „criză financiară”, cele mai scumpe parfumuri pe care le vând parfumeriile de lux şi-au găsit cumpărători. Mai mult de patru parfumuri de 10.000 – 15.000 de euro, disponibile numai la comandă, a fost achiziționate de români, în ultimul an.
Pentru parfumeriile de lux, criza e un cuvânt asociat altor domenii. Nu prea i se simte mirosul, nu prea există. Relația unei femei cu parfumul ei – explică Cristina Balan, proprietara parfumeriei de lux care vinde prețioșii mililitri – nu este profund diferită de sentimentele care o însufleţesc când poartă Jimmy Choo sau Manolo Blahnik, poate e chiar „mai intimă, pentru că parfumul este acea armă secretă care te ajută să ai într-o clipă tot universul la picioare”. Iar auzul unor nume ca Amouage, Xerjoff sau Robert Piguet întețește bătăile inimii și trezește un soi de devoțiune pe care bărbații ajung să o trăiască poate doar când vine vorba de echipa preferată de fotbal sau de o anumită marcă de mașină.
Top 3 cei mai preţioşi mililitri:
1. Xerjoff, XJ 17/17 – aproximativ 15.000 euro. Flaconul este sculptat din cuarț rutilat și decorat cu aur de 18 carate și diamante. Este disponibil numai la comandă.
2. Clive Christian, No.1 – peste 4.000 euro. În fiecare an se produc doar 1.000 de sticluțe, iar flaconul este realizat din cristal Baccarat, cu un inel de aur în care este încrustat un diamant.
3. MDCI – 3.500 euro. Reprezentând coloane de sticlă sau stâlpi în tradiția clasică a arhitecturii, flacoanele susțin busturi miniaturale realizate în cristal sau porțelan de Limoge.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a ajuns o ruină, iar turiștii au ajuns să evite locul
FANATIK.RO
Castelul spectaculos din România de care s-a ales praful. Era o bijuterie arhitecturală, acum a ajuns o ruină, iar turiștii au ajuns să evite locul
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Viva.ro
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Fiica lui Liviu Vârciu, poze rare cu superba ei mamă: “Mamă și fiică. 44 de ani și 22 de ani. Eu nu văd nici o diferență”. Imagini de la ziua Carminei
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Liviu Vârciu, poze rare cu superba ei mamă: “Mamă și fiică. 44 de ani și 22 de ani. Eu nu văd nici o diferență”. Imagini de la ziua Carminei
Ion Țiriac n-a mai răbdat și a dat în judecată statul român » Suma revendicată + Apare pe listă și numele lui Gigi Becali
GSP.RO
Ion Țiriac n-a mai răbdat și a dat în judecată statul român » Suma revendicată + Apare pe listă și numele lui Gigi Becali
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția merge la export. Cum arată uzina pe interior
FANATIK.RO
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția merge la export. Cum arată uzina pe interior
Bărbat din Severin, găsit mort în casă, printre mai mulți șerpi. Avea o crescătorie ilegală de reptile, printre care 3 vipere
Știrileprotv.ro
Bărbat din Severin, găsit mort în casă, printre mai mulți șerpi. Avea o crescătorie ilegală de reptile, printre care 3 vipere
Românca Alina Pușcău a făcut senzație cu rochia ei la petrecerea de după Gala MET! A fost singura vedetă de la noi din țară care a participat
Unica.ro
Românca Alina Pușcău a făcut senzație cu rochia ei la petrecerea de după Gala MET! A fost singura vedetă de la noi din țară care a participat
"De la energizant". Fotbalistul important din Superliga a venit azi să demonstreze că nu s-a dopat! Prima reacţie după audiere: "E situaţia reală"
Orangesport.ro
"De la energizant". Fotbalistul important din Superliga a venit azi să demonstreze că nu s-a dopat! Prima reacţie după audiere: "E situaţia reală"
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Observatornews.ro
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Horoscop 10 mai 2024. Peștii ar fi bine să privească cu îngăduință orice fel de abatere a celor din familie de la ceea ce au stabilit ei
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2024. Peștii ar fi bine să privească cu îngăduință orice fel de abatere a celor din familie de la ceea ce au stabilit ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI